Atunci când neoamenii Lumii instigă la înlocuirea Iubirii cu Ura…,
a Păcii cu Războiul, a Cinstei cu Hoția, a Înțelegerii cu Dezbinarea, a Prieteniei cu Cearta, a Vieții cu Moartea, atunci chiar și stropii ploilor primăvăratice se prefac în fulgii zăpezilor dușmănoase ale florilor și în suferințele dureroase ale oamenilor. Și, astfel, constatăm că mai toată luna aprilie ne-a vestit neplecarea iernii și stăruirea zăpezilor, frigului, brumelor, înghețurilor și vânturilor! Evident că nimic nu mai este, și nici nu va mai fi cândva, așa cum a fost în trecutul nu prea îndepărtat. Că mai toate ne merg anapoda, dureros și păgubos! Este și cazul marelui exod al vecinilor noștri ucraineni, fugari-trecători peste granița moldovenească și cea românească. Iar noi, rămânând miloși la suflet și evlavioși din fire, continuăm să găsim pentru suferințele și disperările lor case de locuit, haine și hăinuțe de îmbrăcat, jucării pentru copii, alimente, medicamente și bani pentru oamenii sărmani. Unii o facem din mărinimie, alții din prea multă fală și mândrie. Tocmai de aceea sunt ferm convins că pentru ai noștri conaționali n-am fi făcut-o cu atâta zel și corectitudine! Așadar, rugați-vă, măcar de sărbătorile creștine ale Învierii Domnului și Paștilor, să ne ferească bunul Dumnezeu să ajungem și noi tot atât de pribegi și supărați ca ei! Nu de alta, dar avem vecini de țară apropiați și îndepărtați care nu ne vor întinde nici măcar un deget de ajutor. Astfel că mă întreb: oare unde s-au dus, de nu le mai găsim, acele nu prea îndepărtate vremuri când ne îndrăgeam și ne întrajutoram nu numai cu toți ai Serbiei și Iugoslaviei, dar și cu valurile Dunării și cu apele brațelor sale vărsătoare în fosta pașnică Mare Neagră? Tot mai regretabil și trist îmi pare acum acel adevăr pierdut. Cel din care ar fi trebuit să învățăm că cu vecinul apropiat trebuie să te ai mai bine decât cu fratele îndepărtat. Că e nevoie să judecăm bine ce vorbim și când trebuie să tăcem. Nu-i de mirare nici faptul că până și cele mai simple și la îndemână lucruri le facem de mântuială! Tot așa cum este și cazul rușinosului Pavilion al Turismului Românesc de la New York. Absolut tuturor vinovaților le-aș anula codul numeric personal din Registrul Național al Evidenței Populației și i-aș chema de la posturile lor bănoase pe Ambasadorul României din capitala Statelor Unite ale Americii, precum și pe Consulul General de la New York. Numai că pentru a face acest lucru nu-i suficent să ai un ministru de externe oarecare și un președinte de țară ales din întâmplare! Iar din acest rușinos ultim caz aș face o dezbatere publică televizată și radiodifuzată din Plenul Parlamentului, la care aș mai adăuga starea jalnică a căilor ferate, a drumurilor și a agriculturii! I-aș pune să conducă cu severitate lucrările acelei dezbateri pe cei mai vrednici pălmași din amintitele sectoare de activitate: pe un destonic patron de pensiune turistică, pe un vechi mecanic de locomotivă, pe un drumar-călător, pe un agricultor-tractorist, pe un oier-cioban de stână, pe un cultivator de legume în sere și solarii, pe un pomicultor-exportator de fructe, pe un văcar-mulgător, pe un brutar-morar și pe un pescar din Delta Dunării.
-//-
Din versurile-avertisment ale unui anonim țăran român ardelean
„Trimite-ne, Doamne, ploaie cu stele/și spală Pământul, spală-L de rele”. Recitindu-le și observând că lumea-i tot mai nebună, am ”decupat”, dintre filele ”Jurnalului autobiografic”, nr. 38, din anul 1976, al regretatului meu prieten mureșan, pictorul, sculptorul și scriitorul Ion VLASIU, următorul pasaj-vizionar al vremurilor de acum. Citiți-le și gândiți-vă bine la spusele sale, vechi de 46 de ani. ”Popoarele sunt ca indivizii, se conduc conform temperamentului lor, rațiunile sunt ceva abstract. Cum să-i scoți pe ruși sau pe americani din orgoliul puterii? Se vor ciocni și vom avea al 3-lea război, în care China va juca rolul pe care l-au jucat sovietele în Al Doilea Război Mondial. Ei nu au nici suplețea, nici generozitatea de a restabili raporturi solide cu China. Frontul occidental e aservit de rutina financiară a războiului economic. Aici sentimentele nu au loc. Oamenii sunt peste tot, mai mulți ca peștii. Dacă peștii ar fi pescari de oameni, s-ar hrăni copios. Deci, nu e nici o problemă, dimpotrivă, dacă dispar două treimi, viața poate reîncepe paradisiatic”.
NOTĂ: ”Jurnalul autobiografic” a apărut postum în anul 1999, sub titlul ”Casa de sub stejari”, Editura Albatros, prin grija fiicei autorului, criticului de artă Ioan Vlasiu.
-//-
Scăldat în așa-zisul ”Soare cu dinți” primăvăratic al apropiatei întâlniri cu sărbătorile creștinești ale Paștilor și Învierii Domului, micul orășel Săliște din Mărginimea Sibiului își urcă casele, gospodăriile și ulițele până sus de tot, acolo unde Crucea de pe turla Bisericii multiseculare din ”Dealul Gruiului” săgetează înaltul senin al cerului. De aici o luăm pieptiș pe drumurile și potecile sălcilor înverzite și înmugurite, după care ajungem în golurile alpine încă înzăpezite ale Cindrelului și Frumoasei. Trecem de obcinile Iezărelor Mari și Cheilor Cibinului, după care, frânți de oboseală, ajungem în deschiderea vânturoasă a unei largi poiene din coborâșul abrupt al Păltinișului. Din susul cel mai de sus al unui pinten de munte, cu picioarele proptite pe stânca unui izvor cu apă bună de băut, admirăm, în vale, salba colibelor văratice și tomnatice ale cosașilor ierburilor, oierilor stânelor și păstorilor vacilor, după care privirea călătorește până dincolo de pragul, puțin înverzit și înflorit, al pădurii ”Dumbrava Sibiului”, cu vestitul său Muzeu Național ASTRA, gazdă a comorilor de frumuseți și meșteșuguri ale locuitorilor multor sate din toate ținuturile istorice românești.
-//-
Dumnezeu i-a fericit pe locuitorii unui sătuc românesc cu un Muzeu Național…,
așa cum altul, la fel, nu-i în toată lumea. Iar acel muzeu poartă numele întemeietorului său: acela al răposatului preot ortodox Zosim Oancea (n.21 iulie 1911, Alma, Târnava Mare-m.20 mai 2005,Sibiel). Este Muzeul Icoanelor Pictate pe Sticlă și pe Lemn din Sibiel. În total, peste 750 de exponate aduse din cele mai renumite centre ale iconografiei creștine a Ardealului. Între numele iconarilor de prestigiu întâlnim pe cele ale fraților Țimforea, cât și ale lui Sava Moga, Sandu Popa și Ioan Morar. Același muzeu mai găzduiește o ladă de zestre din anul 1832, precum și o bogată colecție de costume poopulare țărănești ca și de carte veche românească, din care nu lipsesc Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia,1648), Biblia lui Șerban Cantacuzino (1688), Octoihul de la 1742 și un text liturgic slavon din secolul al XIV-lea, scris cu litere ”bătrânești” pe coajă fină de cireș.
-//-
Era fiul satului plecat din sat. Și deseori revenit în el, doar, doar își va recăpăta ceva din ceea ce pierduse și nu mai regăsise oricât de mult a căutat: copilăria cu ale ei neuitate întâmplări și povești. Mult prea îmbătrânit și obosit de atâta umblătură prin lumea largă, din nou luase la pas hotarele și ulițele satului, găsindu-l cu oameni tot mai singuratici. Gădina casei părintești era tot verde de pomi și roșie-gălbuie de flori. În sat, românii se răriseră, iar necazurile se înmulțiseră peste măsură de mult. Alintate de vântul văratec holdele de grâne unduiau precum suprafața apelor mișcătoare ale Oltului și luciul lacurilor stătătoare ale câmpiilor, iar lanurile înspicate păreau copiii frumoși ai viitoarelor pâini și franzele. Muncind din greu, țăranii lui dragi continuau să scrie, cu țăruza pe hârtie, rânduri după rânduri, în cartea pe care o vor citi tot ei, târziu, în toamnă, după culesul roadelor câmpului. Reparând gardul putrezit al curții, tinda casei, poarta șurii și ieslea grajdului, văzuse că cineva îi stricase ceva tare frumos și de mare preț din anii copilăriei și fecioriei sale: cotețele iepurilor și cuiburile porumbeilor și rândunelelor. Se bucura că era stimat și ascultat în satul din care plecase fără să fi avut dușmani și bani în buzunar. Însă, ceea ce nu se schimbase deloc era crâșma cu pridvor din mijlocul satului. Acolo unde tot mult și ieftin se bea, iar de înjurat se injură de mama focului. Satul devenise tot mai mic și sărac, iar oamenii lui fără pic de prezent și viitor optimist.
-//-
Se spune că de mult de tot, un țăran român tare credincios și bun la suflet ar fi fost îndemnat de inima-i fierbinte cu următoarea șoaptă blândă: ”Du-te în pădure și caută-ți copacul pe care să-l rogi să te ierte că-l vei tăia, îmbunându-l prin a-i spune că din trunchiul său vei desprinde doar o aripă de lemn și două ciocănele cu care oamenii îl vor slăvi pe Dumnezeu. Și mai spune-i acelui mândru copac că glasul său se va numii TOACĂ și că va răsuna mereu în preajma bisericilor tuturor românilor”.
-//-
Din spusele preotului și universitarului Constantin NECULA, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă ”Andrei Șaguna” din Sibiu: ”În Hristos. Binele nu are sfârșit, căci Mila Lui este fără sfârșit și ține făptuirea de bine. Vindecă bolnavii și înmulțește hrana, adapă cu ploi pământul și apoi îl zvântă cu liniștea Soarelui, înflorește roadele și limpezește izvoarele.”
-//-
– „Un clopot tainic miezul nopţii bate/Şi Iisus coboară pe pământ/Din piepturile noastre-nsângerate/Răsună Imnul Învierii sfânt./Veniţi creştini, luaţi lumină/Cu sufletul smerit, purificat”; (A.Păunescu, 1944-2005, poezia ”Învierea”,din volumul „Repetabila povară.”
– George Coşbuc (1867-1918), fragment din poezia „La Paşti”: „Prin poieni ciripit şi cânt,/Văzduhu-i plin d-un roşu soare/Şi sălciile-n albă floare-/E pace în cer şi pe pământ-/Răsuflul cald al primăverii/Adus-a zilele-Nvierii./Şi cât e de frumos în sat!/Creştinii vin tăcuţi în vale/Şi doi se-ntâlnesc în cale/Îşi zic: Hristos a înviat!/Şi râde-atâta sărbătoare/Din chipul lor cel ars de soare./Pe deal se suie-ncetişor/Neveste tinere şi fete,/Bătrânii cu iarna vieţii-n plete;/Şi-ncet, în urma tuturor,/Vezi şovăind câte-o bătrână/Cu micul ei nepot de mână”.
-În bisericile românilor de pretutindeni se vor auzi slujbe, rugăciuni şi cântări prevestitoare ale ivirii zorilor Învierii Domnului şi începutului Sfintelor Sărbători de Paşti! Hristos Învie! Iar alături de măreţia LUI, înviem şi noi: locuitorii rotundului pământ strămoşesc, aflat în cel de-al 3-lea deceniu din primul secol al suferințelor începutului Mileniu 3 al Omenirii!
Fiți bine veniți și fericiți oriunde ar ajunge gândurile voastre bune și făptura chipurilor!
Dumnezeu să vă umple sufletele și casele cu bucurie și nădejde în mai bine!
Sănătate în trup și lumina lui Dumnezeu în suflet!
Să fiți purtați prin viață numai de faptele voastre bune!
Bucuria vieții să fie mereu cu voi!
Sănătate și bucurii în fiecare zi !
HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI!
SLĂVIȚI-L! IUBIȚI-L! ASCULTAȚI-L!
Ioan Vulcan- Agnițeanul
