„Mozart și profesorii săi” în Salonul de Muzică al baronului Brukenthal

Compoziții de Wolfgang Amadeus Mozart, Leopold Mozart și Johann Christian Bach alcătuiesc programul pe care Filarmonica Sibiu și Muzeul Brukenthal îl propun pentru vineri, 19 aprilie, în fastuosul Salon de Muzică al Palatului Brukenthal din Piața Mare.

Foto: Filarmonica de Stat Sibiu

Invitatul celor două două concerte de vineri este Barnaby Palmer – dirijor, clarinetist, compozitor și profesor, discipol al maeștrilor Iván Fischer și Marc Minkowski. Cu un parcurs profesional impresionant, Barnaby Palmer a ajuns să fie receptat drept un foarte bun dirijor de operă şi de muzică simfonică. Timp de 10 ani, a fost director muzical, apoi director artistic al Operei Lirice din San Francisco. După această etapă şi-a făcut debutul în China, ţara în care s-a născut, cu orchestra Filarmonicii din Hong Kong. La scurt timp, a fost numit director muzical al Orchestrei Simfonice Sichuan, alături de care a abordat multe lucrări în premieră. De asemenea, a fost dirijor invitat al Filramonicii din Shanghai, iar coloborarea sa cu multe instituţii muzicale din China a fost una extrem de fructuoasă. Statele Unite, Asia şi Europa sunt deja casa muzicală a lui Barnaby Palmer, deoarece proiectele sale se desfăşoară pe toate aceste continente.

Pentru această săptămână, dirijorul Barnaby Palmer pregătește împreună cu orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu un concert educativ care va avea loc vineri, de la orele 10.00, în Salonul de Muzică Brukenthal, cu Simfonia nr. 36 „Linz” – scrisă de genialul W.A. Mozart în doar patru zile. Apoi, la orele 18.00, publicul matur este invitat să audieze aceeași simfonie, dar și Simfonia nr. 2 în Si bemol major, K. 17, de Leopold Mozart, care a fost mult timp atribuită fiului acestuia, W.A. Mozart, precum și Simfonia nr. 2 în Mi bemol major, op. 9, W.C. 18n de Johann Christian Bach, maestrul care l-a învăţat compoziţie pe Wolfgang Amadeus pe când acesta din urmă avea doar 8 ani. Biletele pentru cele două concerte se pot achiziționa la intrare, la prețul de 20 lei (acces general). Locurile sunt limitate.

Evenimentele fac parte din proiectul “Camerele Sibiului”, realizat de Filarmonica de Stat Sibiu în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*