La data de 13 martie a.c., în jurul orei 21,30, pe raza localității Copșa Mică, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism care fusese depistat în timp ce depășea neregulamentar un alt autovehicul.
Șoferul și-a continuat însă deplasarea spre municipiul Mediaș, pe DN 14, polițiștii reușind oprirea acestuia la intrarea în municipiu.
Cu această ocazie, s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în comuna Loamneș, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, în cauză fiind întocmite actele premergătoare efectării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.