Motivul pentru care doi sibieni au înscenat accidente

Ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au făcut 5 percheziții domiciliare în municipiul Sibiu și localitatea Șelimbăr, într-o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările. Două persoane au fost reținute.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie  – decembrie 2022, doi sibieni, în vârstă de 25, respectiv 28 de ani, ar fi simulat implicarea în mai multe evenimente rutiere soldate cu pagube materiale, pe raza județului Sibiu și ar fi formulat cereri de despăgubiri în scopul obținerii unor sume de bani din partea societăților de asigurări.

Prin presupusa activitate infracțională s-ar fi înregistrat un prejudiciu de 120.467 de lei.

Mai multe mijloace de probă, documente și telefoane au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*