Astăzi se împlinesc 168 de ani la nașterea renumitului etnolog Emil Sigerus, colecționarul care a înființat primul muzeu de etnografie săsească din România.
Emil Sigerus călătorea adesea, alături de tatăl său, în satele din împrejurimile Sibiului (foto: facebook)
Data de 19 februarie este una specială pentru Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească „Emil Sigerus“. Împlinește 168 de ani de la nașterea celui ce dă numele instituției. Muzeul sibian a fost înființat la 1 iulie 1997. Este inclus în Complexul Național Muzeal ASTRA și vizează valorificarea patrimoniului etnografic săsesc și al landlerilor. Aceștia din urmă sunt de origine austriacă și au sosit în Transilvania în secolul al XVII-lea din motive de persecuție religioasă. Până atunci, despre locul și rolul ocupat de sașii transilvăneni în cultura românească și universală, nu existau decât consemnări parțiale, în unele muzee etnografice și istorice din Transilvania.
Salvarea patrimoniului săsesc
Colectivul Muzeului „Emil Sigerus“ și-a asumat sarcina de a salva, conserva și valorifica patrimoniul culturii și civilizației tradiționale a sașilor transilvăneni. Sarcina nu este deloc una ușoară. „Am inițiat campanii de cercetare etnografică ce au ca scop realizarea de achiziții culturale reprezentative. Încercăm, de asemenea, să valorificăm patrimoniul etnografic săsesc prin organizarea de expoziții, publicarea de articole și studii de specialitate. Sunt multe de făcut pentru ca aceste tradiții să nu se piardă“, spunea încă de prin anul 2002, așadar la 5 ani de la înființare, muzeograful Karla Roșca.
Pasiune pentru etnografie
Emil Sigerus s-a născut la Sibiu pe 19 februarie 1854 în numeroasa familie a lui Karl Sigerus, senator și secretar al Asociației Agricole Transilvănene. Încă de mic copil, Emil Sigerus a manifestat un interes deosebit pentru gospodăriile țăranilor sași și români. Călătorea adesea, alături de tatăl său, în satele din împrejurimile Sibiului. Pașii l-au purtat prin Cașolț, Vurpăr, Daia sau Hosman. Peste tot unde mergea desena frumoasele modele de pe perne și cuverturi, precum și ornamente rare de pe vasele de ceramică. După terminarea gimnaziului s-a decis să urmeze meseria de librar. Aceasta era o tradiție în familia Sigerus. Cercetătorul a fost nepotul celui mai mare tipograf din Transilvania, Martin Hochmeister.
Ideea unui muzeu în Sibiu
Din motive de sănătate, a fost nevoit să se stabilească între 1877 și 1880 la Ljubljana, în Slovenia. Aici l-a cunoscut pe directorul muzeului de artă populară dr. Deschmann, un mare specialist și pasionat colecționar de obiecte de artă populară. Impresionat de exponate, Emil Sigerus a hotărât ca, la întoarcerea în țară, să înființeze la Sibiu un muzeu de artă populară. La acea vreme deținea însă puține cunoștințe de artă populară. Mai mult, nu exista încă literatură de specialitate referitoare la acest domeniu.
Lecția vieneză
Ambițios, a întreprins în 1880 o călătorie de studii la Viena. A vizitat muzee și colecții de artă pentru a-și îmbogăți cunoștințele. Reîntors din capitala austriacă, după un studiu desfășurat pe parcursul mai multor ani, Sigerus înființează, în 1885, în Sibiu, Muzeul Carpatin. „Baza a format-o propria-i colecție, aproximativ 500 de obiecte, cu precădere ulcioare, farfurii, vase de cositor și textile. Avea, de asemenea, o mare pasiune pentru broderiile și țesăturile țărănești. În 1906 a editat o mapă cu modele de broderii săsești, intitulată „Siebenbürgisch – sächsische Leinenstickerei“. Cu șase ani în urmă îi apăruse albumul de fotografii „Siebenbürgisch – sächsische Burgen und Kirchenkastelle“. Emil Sigerus s-a numărat printre membrii fondatori ai Asociației Carpatine din Transilvania și ai Asociației Sebastian-Hann. Din 1907 va fi director al acesteia, până în 1946. S-a stins din viață în 1947, la vârsta de 93 de ani.
Secretul lui Sigerus
La aniversarea vârstei de 80 de ani, Muzeul de Artă Populară din Viena l-a numit membru de onoare. La recepția oferită în cinstea lui, numeroșii oaspeți l-au rugat să le dezvăluie secretul „tinereții sale spirituale“. Zâmbind, el le-a răspuns: „Voința. Voința puternică. N-am fost înzestrat de la natură cu o constituție robustă, fiind un copil firav și bolnăvicios, dar principiul care mi-a călăuzit viața a fost cumpătarea (fără țigări, fără băutură și multe plimbări în aer liber). Importantă pentru mine a fost sănătatea și nu grija că voi îmbătrâni. Viața mea a fost frumoasă în ciuda greutăților, piedicilor și luptelor. Lumea mi s-a părut frumoasă și viața demnă de a fi trăită. Ce-și poate dori mai mult un om!“.
„Toți sunt dați uitării“
Pe piatra sa funerară se pot citi următoarele cuvinte:
„Bald – und alle sind vergessen
Bald – und alles ist vergessen“
„Curând – și toți sunt dați uitării
Curând – și totul este dat uitării“
Înființarea Muzeului de Etnografie Săsească „Emil Sigerus“ după o jumătate de veac de la moartea marelui cercetător nu lasă ca praful uitării să se aștearnă și să împlinească cele scrise pe piatra de mormânt.
Din anul 2007, sediul Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească „Emil Sigerus“ funcționează în incinta Casei Artelor, monument istoric restaurat, atestat documentar în 1370.
Casa Artelor, în restaurare
Pe 28 ianuarie 2021 a avut loc lansarea oficială a proiectului de restaurare şi revitalizare a monumentului istoric Casa Artelor din Sibiu, în Piaţa Mică. După restaurare, Muzeul ASTRA urmează să transforme Casa Artelor într-un hub creativ, peste 80% din suprafaţa utilă a clădirii fiind dedicată activităţilor culturale. Printre acestea, vor fi incluse expoziţii de bază şi temporare, activităţi de instruire formală şi non-formală desfăşurate în săli multifuncţionale, precum şi activităţi de educaţie muzeală şi pro-patrimoniu. Nu vor lipsi spaţii pentru memorie culturală, precum şi spaţii pentru experimentare şi interactivitate. Casa Artelor va include şi un spaţiu generos de expunere a produselor meşteşugăreşti tradiţionale.
Proiectul Restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activităţi şi resurse regionale (C.A.R.R.), finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu SC Future Capital SRL (România) şi Mussene I Sor Trondelag din Trondheim (Norvegia), în perioada 1 octombrie 2020 – 31 martie 2024. Acesta are o valoare totală de 2.476.991,74 euro, valoare finanţării nerambursabile fiind de 1.939.335,35 euro, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Muzeul ASTRA la 25 ianuarie 2021.
Casa Artelor este situată în Piaţa Mică nr. 21, din Sibiu. Documentată încă din anul 1370, a funcţionat iniţial ca hală a măcelarilor. Apoi a aparţinut breslei postăvarilor, pentru ca în secolul al XVIII-lea destinaţia să îi fie schimbată în depozit de cereale, notează patrimoniu.sibiu.ro.
Începând cu 1765, a fost folosită ca sală de teatru, găzduind piese de Shakespeare, Goethe, Lessing, Goldoni, Voltaire sau Beaumarchais, unele interpretate de trupe de actori din străinătate. Din secolul al XIX-lea, a fost sediul orăşenesc al măcelarilor.
Loggia de la parter a fost obturată în anii ’50 ai secolului al XIX-lea şi redeschisă cu ocazia restaurărilor iniţiate între 1968-1969 de arhitectul oraşului, Otto Czekelius.
Inaugurarea Casei Artelor, ca spaţiu pentru expoziţii temporale, a avut loc la 19 octombrie 1969. Încăperile de la parter găzduiesc în prezent Galeriile de Artă ale Muzeului ASTRA. La etaj se află sala de expoziţii temporare a Muzeului de Etnografie Săsească „Emil Sigerus”, depozitul colecţiilor muzeului şi sala de conferinţe şi expoziţii. (AGERPRES)
Din 1997
Înfiinţat în anul 1997, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească EMIL SIGERUS vine să umple un gol resimţit de muzeologia românească datorat reprezentării reduse a contribuţiei pe care saşii şi-au adus-o la formarea şi îmbogăţirea culturii româneşti în cei peste 800 de ani de locuire în spaţiul transilvan.
Patrimoniul său numără aproape 9.000 de piese, structurate în trei colecții: ceramică, port – textile – broderii şi mobilier pictat. colecţia Emil Sigerus transferată din patrimoniul fostului Muzeu Carpatin (întemeiat în 1885) şi colecţiile de valoare aparţinând lui Julius Bielz, Wilhelm şi Gisela Rosa Richter, Carl Engber şi Erwin Ulbrich. O prima expoziţie permanentă are ca temă „Civilizaţia transilvană. Meşteşugul cahlelor”, valorificându-se astfel un nucleu patrimonial de o excepţională valoare documentară.
„Cahle Transilvane (Sec. XV-XIX)” – Studiul istoriei şi specificului meşteşugului cahlelor a constituit, în ultimele decenii, o temă frecventă a cercetărilor de istorie medievală şi etnografie, contribuind la adâncirea cunoaşterii modului de viaţă şi a culturii poporului nostru, a relaţiilor sale economice şi culturale cu popoarele Europei, a raportului de convieţuire şi influenţare reciprocă dintre români şi naţionalităţile conlocuitoare: saşi, unguri şi secui.
Apariţia primelor cahle este legată de evoluţia oraşelor în secolele XIV – XV, când s-a dezvoltat o organizare superioară a meşteşugurilor, sub forma breslelor. Acestea deţineau o tehnologie avansată şi o serie de „secrete” tehnice. De exemplu, documentul de reînnoire a statutelor breslelor, din anul 1376, atesta că olarii din Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie erau organizaţi într-o breaslă aparte „lutifigulorum fraternitas”. (sibiucity.ro)
Muzeul Transilvănean
Un muzeu dedicat protecției, păstrării și documentării moștenirii culturale a sașilor transilvăneni și a coexistenței acestora cu celelalte grupuri etnice din Transilvania se găsește și în Germania, în Castelul Horneck din Gundelsheim. Muzeul Transilvănean (în germană Siebenbürgisches Museum) a încheiat, în 1999, un parteneriat cu Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească „Emil Sigerus” din Sibiu. Potrivit wikipedia.ro, „baza de început a muzeului a fost o colecție de obiecte etnografice transilvănene adunate la München de către Lore Connerth-Seraphin la începutul anilor 1950. După ce s-a mutat în casa de bătrâni din Castelul Horneck, Gundelsheim, ea a donat de acum extinsa colecție societății „Johann Honterus”. În 1968, acesta a fost deschis ca un muzeu mixt, funcționând deopotrivă ca Muzeu al Orașului Gundelsheim și ca Muzeu al Sașilor Transilvăneni. În 1991, a primit statut de muzeu național. În 1997 curtea interioară a castelului a fost acoperită și dată în folosință ca spațiu central al muzeului.
Muzeul are de asemenea colecții ale unor artiști transilvăneni, precum Joseph Neuhauser. Expoziția permanentă deține autoportretul din 1853 al Clarei Adelheid Soterius von Sachsenheim și portretul pe care Clara i l-a făcut soțului ei, Tehodor, în același an. Muzeul are și picturi create de Theodor Sockl însuși. În 1998 muzeul a organizat o expoziție retrospectivă a pictoriței Edith Soterius von Sachsenheim și a cumpărat 50 de lucrări de pictură și grafică ale ei. În 1999 colecția Gundelsheim a fost de asemenea expusă la München, la Haus des Deutschen Ostens.“
