Moș Nicolae vine la Sadu

Vineri, 6 decembrie 2024, în comuna Sadu va avea loc un eveniment special, organizat pentru a marca debutul sezonului festiv și pentru a celebra și promova tradițiile locale. Programul bogat al zilei promite momente emoționante, activități culturale și bucurii pentru toate vârstele.

foto: Primăria comunei Sadu

Evenimentele zilei va fi Slujba de Vecernie la Biserica Sfânta Treime a Parohiei Sadu II, începând cu ora 16:00, un moment de rugăciune și comuniune spirituală. Cinstirea cuplurilor care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie, un simbol al valorilor familiale și al continuității comunității sădene, la ora 16:45 – Slujba de Mulțumire.

Aprinderea iluminatului festiv în Piața Centrală, la ora 17:30, cu sigurană va fi un moment magic care marchează începutul sărbătorilor de iarnă. Alegerea Cetei de Juni, la ora 17:45, este un eveniment dedicat tradițiilor noastre locale, care aduce în prim-plan tinerii ce duc mai departe spiritul și obiceiurile satului. Scenetă prezentată de elevii din Teregova, județul Caraș-Severin (ora 18:00), o oportunitate de a ne bucura de talentul și creativitatea celor mai tineri. Întâlnirea celor mici cu Moș Nicolae, la ora 18:15, va fi un moment mult așteptat de copii, plin de surprize și bucurii.

„Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună tradiția, unitatea și bucuria specifică sărbătorilor de iarnă”, transmit reprezentanții Primăriei Sadu.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura