Moș Crăciun a sosit mai devreme în orașul Tălmaciu!

La Tălmaciu, Moș Crăciun și ajutoarele lui și-au început periplul mai devreme. Toți copiii de pe raza orașului, chira și cei mai mici, vor primi cadourile pregătite de Primăria și Consiliul Local Tălmaciu.

sursa foto: Primăria Tălmaciu

„Cu bucurie vă anunțăm că, și în acest an, toți copiii de pe raza orașului Tălmaciu vor primi un cadou dulce din partea Moșului.
Chiar și cei mai mici cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani, care nu sunt încă înscriși într-o formă de învățământ, vor fi vizitați în zilele următoare de către ajutoarele Moșului pentru a primi în dar atenția pregatită pentru aceștia.
Le dorim tuturor copiilor multe bucurii și sărbători pline de emoție, zâmbete și momente frumoase, alături de părinți și de cei dragi.
Sărbători fericite!”, au transmis reprezentanții Primăriei și al Consiliului ocal Tălmaciu.