Mopediști fără permis, la plimbare pe drumurile publice

Polițiștii sibieni au identificat doi bărbați care se plimbau  cu mopedele pe drumurile publice, deși nu dețineau permis de condudere. Ambii s-au ales cu dosare penale.

foto: Mesagerul de Sibiu

La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 21,00, pe raza localității Târnava, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un localnic în vârstă de 46 de ani în timp ce conducea un moped fără a deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că mopedul este neînregistrat.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

La aceeași dată, în jurul orei 21,30, pe strada Principală din localitatea Veștem, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un moped condus de către un localnic în vârstă de 45 de ani.

Și în acest caz, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule, iar în privința mopedului, polițiștii au stabilit că nu este înregistrat.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis  un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*