O femeie de 47 de ani, din comuna Biertan, a sesizat, pe 5 martie, polițiștii, că este agresată fizic de către concubin, în vârstă de 67 de ani.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni care au intervenit la domiciliul celor doi au evaluat situația de risc a femeii și au emis ordin de protecție provizoriu față de concubin.
Totodată, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie, în formă continuată, din investigațiile efectuate rezultând faptul că, în perioada 02 – 05 martie a.c., bărbatul ar fi agresat-o fizic și verbal pe femeie în multiple rânduri, aceasta necesitând 25 – 30 de zile de îngrijiri medicale.
La data de 10 martie a.c., față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.