Sâmbătă, 2 februarie, de la ora 20.00, în primul meci oficial din noul an, FC Hermannstadt va evolua, în deplasare, în compania echipei CFR Cluj, campioana României din sezonul trecut.
Partida contează pentru etapa a XXII-a a Ligii 1.
Urmează apoi FCSB, în deplasare, și CS U Craiova, acasă. Practic, în aceste trei partide ne dăm seama dacă FC Hermannstadt este o echipă de play-off. FC Hermannstadt este pe locul 7 în Liga 1, cu 28 de puncte, la numai trei puncte distanţă de play-off. Echipa lui Vasile Miriuță va avea însă o misiune grea în cele cinci etape rămase. Primul test e chiar contra campioanei CFR Cluj.
„E un meci foarte greu. CFR e cea mai puternică echipă din România. Au un lot omogen. Pentru noi oricum urmează cinci finale. Sunt cinci jocuri, cinci finale“, susține Miriuță.
Cosmin PAL