Noul Stadion Municipal Sibiu s-a deschis oficial marți, 6 decembrie. Primarul Astrid Fodor, președintele Federației Române de Fotbal – Răzvan Burleanu și președintele grupului CONA – Mircea Bulboacă au tăiat panglica celei mai importante investiții în infrastructura sportivă sibiană. Gazonul l-au inaugurat juniorii de la cluburile sportive de fotbal din Sibiu, alături de fotbaliștii profesioniști de la FC Hermannstadt.
“Primul meci se va juca pe Stadion în 10 decembrie și sper ca echipa sibiană să aibă cât mai mulți suporteri alături, în tribune. Înaintea fluierului de început al partidei, va avea loc încă un moment special, organizat de Primăria Sibiu pentru a marca acest meci inaugural: un spectacol de lasere care va vorbi despre Sibiu și sport, cuvintele cheie ale unui proiect pe care l-am realizat cu sprijinul comunității și pentru comunitate” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Spectacolul cu lasere va începe de la ora 18.40, fiind realizat de o firmă cu experiență în astfel de proiecte: Laser Shows. Prin urmare, cei care și-au cumpărat bilete pentru acest meci sunt rugați să ajungă pe Stadion până la ora 18.30 pentru a se putea bucura de un moment inedit.
După spectacol, înainte de începerea meciului, fanfara Academiei Forțelor Terestre Sibiu va intona imnul național, un moment la care publicul de pe Stadion este invitat să participe, în semn de mândrie și bucurie.
Succes FC Hermannstadt! Suntem alături de voi!