Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Nr. 1 din Sibiu poartă, începând de astăzi, numele „Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Elena Delia Stoicescu”, în semn de recunoștință pentru implicarea pe care fostul inspector le-a avut în dezvoltarea educației speciale și incluzive din județul Sibiu.
de Maria-Antonia OANA
Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Sibiu împreună cu conducerea școlii, a adunat membri ai familiei Deliei Stoicescu, foști colegi, autorități locale și numeroși apropiați. Cei prezenți au vorbit atât despre impactul profesional cât și cel uman al fostului inspector școlar, care și-a lăsat amprenta în domeniul educației speciale.
Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, prof. univ. dr. habil. Constantin-Valer Necula, Monica Munteanu – inspector general adjunct ISJ Sibiu, psihologul Mihai Copăceanu, conf. univ. dr. Andrea Hathazi de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Cornelia Poșa – profesor psihopedagog la CSEI Nr. 2 Sibiu și Mihaela Elena Miron – fost director al CSEI Turnu Roșu și soțul Deliei, Radu Stoicescu.
Președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, a vorbit despre rolul esențial pe care Delia Stoicescu l-a avut în viața copiilor cu nevoi speciale și în dezvoltarea învățământului incluziv. Ea a amintit și de discursul susținut de Delia Stoicescu la inaugurarea noului sediu al școlii, în aprilie 2024, un moment emoționant pentru toți cei prezenți.
„Astăzi a fost un moment în care emoția s-a împletit cu recunoștința și cu un profund respect pentru o persoană care a schimbat destinul educației speciale din județul nostru: doamna Elena Delia Stoicescu. Mi-am amintit perfect inaugurarea școlii și discursul ei, care a fost o adevărată gură de oxigen. Ne-a dat atunci confirmarea că ceea ce facem are sens, că suntem pe drumul cel bun. Astăzi, când această școală îi va purta numele, simt că închidem simbolic un cerc și deschidem altul: unul al continuității, al responsabilității și al inspirației pentru multe generații”, a transmis Daniela Cîmpean.
În cadrul evenimentului, președinta CJ, alături de familia Stoicescu, a plantat doi copaci în curtea școlii, simbolizând creșterea și dezvoltarea pe care centrul le va avea în viitor.
Delia Elena Stoicescu, un model în educație
Elena Delia Stoicescu a coordonat timp de mulți ani școlile pentru copii cu nevoi speciale, având o contribuție majoră la modernizarea sistemului județean de educație. În 2007 a fost implicată direct în înființarea centrelor de resurse pentru educație incluzivă, structuri care au stat la baza actualului CJRAE Sibiu. Modelul sibian a fost ulterior preluat ca program național.
„A investit în oameni, în proiecte și în sisteme care astăzi funcționează în toate județele țării. Numele ei merită să fie rostit acolo unde munca ei continuă”, a declarat Adina Bucuță, inspector școlar în cadrul ISJ Sibiu.














