„Molitve, Cetanii și Afurisenii”, lansare de carte la Biblioteca ULBS

Joi, 20 iunie 2024, ora 18:00 Biblioteca ULBS găzduiește, în spațiul de la parter, lansarea cărții istoricului Valer Simion Cosma, „Molitve, Cetanii și Afurisenii. Preotul în lumea țărănească a românilor ardeleni (sec XVIII-XIX)”

foto: Biblioteca Universității „Lucian Blaga” Sibiu

Evenimentul este organizat de Editura ULBS în parteneriat cu Biblioteca ULBS și Editura Mega.
Discuția va fi moderată de Daniela Stanciu-Păscărița, lector univ. dr. în cadrul Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, ULBS, iar invitați, alături de autor, vor fi Sorin Radu (prof. univ. dr. habil. în cadrul Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, ULBS) și Bogdan Vătavu (lector univ. dr. în cadrul Departamentului de Studii Romanice, ULBS).
Cartea lui Valer Simion Cosma prezintă relaţiile complexe, ireductibile la concepte maniheiste, dintre cler şi ţărani: „preotul ca intermediar al sacrului” şi implicarea lui în religiozitatea populară, aşteptările ţăranilor faţă de cler, participarea ţăranilor la ceremoniile paraliturgice, relaţiile dintre religie şi magie, precum şi manifestarea concretă a acestor realităţi greu de delimitat cu precizie. Religiozitatea ţărănească, trăită cu sau fără participarea clerului, în concordanţă sau în contradicţie cu doctrina şi prescripţiile ecleziastice, este prezentată ca o realitate bogată, având propria logică după care funcţiona. Acelaşi lucru se poate spune însă şi despre celelalte comunităţi confesionale din Transilvania: chiar dacă ţăranii luterani, reformaţi, catolici sau unitarieni par a respecta ordonanţele ecleziastice şi doctrina diferitelor Biserici, din diferitele surse reiese diferenţa şi distanţa dintre teologia academică şi folclorul teologic. Mai mult, aşa cum reiese şi din cartea de faţă, în cazul în care propria confesiune nu dispunea de mijloacele necesare rezolvării unei stări de criză, membrii acesteia apelau la clerul de rit bizantin”, spune Edit Szegedi.
„În ultimii ani, tot mai mulți cercetători au constatat paradoxul că într-un stat național definit drept rural, deși discursurile despre țărani și lumea rurală sunt arhiprezente, în istoriografia românească nu există o direcție de cercetare semnificativă și instituționalizată de istorie rurală.
Cartea lui Valer Simion Cosma rediscută locul și rolul preoților în lumea țărănească a românilor ardeleni în contextul modernizării și ne atrage atenția asupra relevanței raportului dintre religiozitatea țărănească și religia oficială pentru înțelegerea lumii rurale moderne. Lucrarea trece dincolo de discursul normativ bisericesc și abordează viața religioasă a țăranilor, examinând activitatea preoților într-un univers social și cultural populat de tămăduitori și vrăjitoare până târziu în secolul al XX-lea, evidențiind o fațetă esențială a modernității rurale.”, spune Sorin Radu, rectorul ULBS, despre cartea lui Valer Simion Cosma.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*