“Modernizarea acestei artere este o lucrare complexă pentru că nu este vorba de o simplă reconfigurare de suprafață, ci de reabilitarea în profunzime a rețelelor și reconfigurarea completă a suprafețelor. Scopul final este crearea unei străzi care să arate și să funcționeze în acord cu noua direcție pe care dorim să se dezvolte orașul: mobilitatea smart. Disconfortul locuitorilor de pe stradă, dar și al celor care o tranzitează se apropie de final pentru că lucrările au intrat în ultimele săptămâni.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu).
Stadiul lucrărilor:
Proiectul s-a referit la tronsonul dintre bulevardul Mihai Viteazu și strada Ludoș al acestei străzi. În primul rând au fost reabilitate rețelele de apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială. Fundația drumului a fost și aceasta refăcută. Pe stradă va funcționa un sistem de iluminat nou, cu corpuri cu LED, mai eficient ca luminozitate, dar și din punct de vedere al consumului – în prezent se lucrează la montarea stâlpilor pe porțiunea dintre str. P. Cerna și str. Ludoș și urmează aceeași operațiune pe ultima bucată, între b-dul M. Viteazu și str. A. Pann. Canalizația subterană, în care vor fi coborâte cablurile de telecomunicații de pe stâlpi, a fost a fost finalizată pe tronsonul pe care aceasta nu a fost amenajată prin proiecte anterioare.
Pe porțiunea dintre bulevardul M. Viteazu și str. Bahluiului s-au montat bordurile, trotuarele și pista pentru biciclete au fost betonate, lucrându-se în prezent la asfaltarea acestora. Legăturile cu străzile laterale au fost și acestea realizate, pe o lungime între 15 și 30 de metri de intersecție.
Pe tronsonul dintre str. Bahluiului și str. Ludoș se lucrează la betonarea trotuarelor și a pistei pentru biciclete, urmând să se asfalteze și aici.
Următoarea etapă va fi aceea de realizare a marcajelor, amplasarea rastelelor pentru biciclete, a băncilor din care câteva vor fi smart, cu panouri solare, prize USB și hotspot WiFi și a coșurilor de gunoi.
Ultima etapă, foarte importantă, va fi aceea de amenajare a zonelor verzi, care se poate face doar în luna noiembrie, când vegetația intră în repaos și se pot efectua plantări.
Cum va arăta la final Calea Dumbrăvii:
- Bandă specială pentru transportul public, pentru circulația dinspre b-dul M. Viteazu spre str. Siretului; pe stradă vor fi amenajate și stații de autobuz noi
- Piste pentru biciclete în dublu sens, delimitată de trotuar și carosabil, cu o lungime de 2,4 km/sens.
- Zone verzi, amenajate cu iarbă, arbori, flori și arbuști
- Trotuare modernizate, accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități
- Carosabil reconfigurat și modernizat, cu locuri de parcare pe aliniament, acolo unde spațiul permite