Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi „General de Brigadă Mihail Rasty” Sibiu și în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la partida de fotbal amical U21, dintre România și Germania, marți 28.03.2023, pe Stadionul Municipal din Sibiu.
Foto: Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov
Partida de fotbal se va desfășura începând cu ora 19:00, iar accesul în incinta arenei sportive va fi permis începând cu orele 17:00.
Forțele de ordine vor acționa pe traseele de afluire/defluire ale suporterilor, în scopul asigurării unui climat de ordine la nivelul Municipiului Sibiu, dar și în zona apropiată și imediată a arenei sportive, pentru siguranța participanților la acest eveniment sportiv.
În ziua desfășurării partidei, vor fi organizate puncte de prefiltrare în apropierea porților de acces care au rol de a fluidiza accesul în incinta Stadionului, ocazie cu care rugăm participanții să respecte regulile stabilite de organizator.
Iată câteva dintre obligațiile care revin spectatorilor conform Legii 4/ 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive:
– să nu refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;
– să nu introducã în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
– să nu săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
– să nu escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
– să nu provoace ori sã participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, dupã caz, a arenei sportive;
– să nu îşi ascundă faţa cu articole de îmbrãcãminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea.