Lucrările la cele două tronsoane din Transalpina de Apuseni avansează substanțial. Primul segment al proiectului ar putea fi gata în acest an.
Foto: Elis Pavaje Facebook.com
Proiectul de realizare a celor două segmente de pe Transalpina de Apuseni, înregistrează un avans considerabil pe drumul judeţean DJ1071.
„Unul dintre proiectele importante, Transalpina de Apuseni, se întinde pe o lungime de aproximativ 80 de kilometri şi avansează în prezent într-un ritm alert. (…).Deja s-a turnat primul strat de asfalt pe o lungime de aproximativ 30 de kilometri“, au declarat reprezentanţii companiei Elis Pavaje, potrivit ziarulunirea.ro
Transalpina de Apuseni face legătura între autostrada Sebeş-Turda şi DN 74, urmând a asigura conexiunea dintre localităţi şi crearea unor noi oportunităţi pentru dezvoltarea economică şi turistică a regiunii.
În decembrie 2023 este programată finalizarea lotului 1, cu o lungime de 43,5 km, iar pentru lotul al doilea, cu o lungime de aproximativ 35 km, termenul estimat de finalizare este primăvara anului 2024.
Transalpina de Apuseni va face legătura între Aiud – DN1 și Autostrada Sibiu – Cluj Napoca, precum și o serie de localități din Munții Apuseni.