Poliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 32 ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Polițiștii sibieni au fost sesizați azi de către un bărbat cu privire la faptul că ieri dimineață soția sa, MATEI MARIA, în vârstă de 32 ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu, fără a mai reveni.
Semnalmente: înălțime 169 cm, greutate aproximativ 85 de kg, ochi căprui, ten măsliniu.
La data dispariției, femeia purta o geacă lungă de culoare roz, pantofi sport de culoare negru și roșu și avea asupra sa un rucsac de culoare negru.
Semne particulare: tatuaj pe gamba piciorului drept sub forma unui rozariu.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această femeie sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
UPDATE: Femeia a revenit în această după-amiază acasă, declarând că a vizitat o prietenă, tot din municipiul Sibiu. Poliția precizează că femeia nu a fost victima vreunei infracțiuni.