Moartea vine pe roți

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Tiberiu Ivancea, este îngrijorat de numărul mare de accidente rutiere care au loc pe drumurile din judeţ şi a afirmat că „în România se moare pe străzi ca în război“.

177 de accidente grave, soldate cu 44 de morți și 184 persoane rănite grav, s-au petrecut anul trecut în județul Sibiu. Potrivit şeful IPJ Sibiu, şoferii nu conduc preventiv şi preferă să se grăbească şi astfel îşi riscă viaţa când sunt la volan.

Imprudență sau inconștiență?

„Sunt îngrijorat pentru că în România se moare pe străzi ca în război. Sunt războaie în care nu mor anual atâţia oameni cât mor la noi pe drumuri. Activităţile noastre preventive sunt tot mai pregnante. Încercăm să fim tot mai prezenţi pe drumuri, dar nu putem face singuri toată această treabă. O principală vină este a noastră, a conducătorilor auto. Nu conducem preventiv, ne grăbim, iar infrastructura nu ne ajută. Pe un drum de câţiva zeci de kilometri, grăbind sau mărind un pic viteza, putem câştiga câteva minute în plus. Pentru acele câteva minute în plus, susţin cu tărie că nu merită să ne riscăm viaţa“, a declarat Tiberiu Ivancea, zilele trecute, la şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), unde a prezentat bilanţul IPJ pentru 2019. Evaluarea dinamicii accidentelor rutiere produse pe raza județului Sibiu anul trecut s-a aflat și pe ordinea de zi a Colegiului Prefectural de miercuri, 26 februarie.

Valea Oltului și Hula Bradului, puncte negre

Şeful IPJ Sibiu crede că în special pe Drumul Naţional 7, tronsonul de pe Valea Oltului, „se moare mult prea mult“.

„Pe un drum de Bucureşti, de exemplu, pe Valea Oltului, dacă forţezi la limită, faci depăşiri periculoase, nu te asiguri, poţi câştiga zece minute, un sfert de oră. Pentru acest sfert de oră, foarte mulţi şoferi din păcate îşi riscă viaţa. Şi indiferent câte echipaje am scoate pe drum, nu putem pune un echipaj din kilometru în kilometru. Trebuie să conştientizăm treaba aceasta. Pe Valea Oltului noi am reuşit ca şi judeţ să reducem oarecum numărul de accidente, dar pe total, luat Vâlcea cu Sibiul, cred că Valea Oltului este un drum pe care se moare mult prea mult“, a mai afirmat Ivancea, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, cele mai multe accidente care au loc pe DN1, în judeţul Sibiu, se întâmplă pe Hula Bradului, în special când vremea este nefavorabilă.

„Pe DN1, accidentele cele mai frecvente în ultimii doi – trei ani, au fost în zona Hulei Bradului, pe fondul condiţiilor meteo (…) şi de foarte multe ori maşinile mari, gen TIR-uri, provoacă aceste accidente“, a arătat inspectorul șef.

Mai puține accidente, mai mulți morți

Întrebat dacă accidentele rutiere sunt cauzate şi de calitatea drumurilor, atunci când aceasta nu este bună şi şoseaua este plină de gropi, şeful IPJ Sibiu a răspuns: „Da, poate conta şi calitatea asfaltului. (…) Dacă noi mergem cu o viteză redusă, asfaltul poate să fie şi mai rău sau lipsă, că nu ar trebui să avem evenimente, dacă avem cauciucurile adaptate sezonului etc.“

IPJ Sibiu va continua să solicite şi în 2020, administratorilor drumurilor, „o sistematizare mai bună şi o semnalizare mai bună“, pentru a preveni accidentele rutiere.

TIBERIU IVANCEA | inspector șef IPJ Sibiu: „Sunt îngrijorat pentru că în România se moare pe străzi ca în război. Sunt războaie în care nu mor anual atâţia oameni cât mor la noi pe drumuri. Activităţile noastre preventive sunt tot mai pregnante. Încercăm să fim tot mai prezenţi pe drumuri, dar nu putem face singuri toată această treabă.“

Potrivit statisticilor IPJ Sibiu, numărul de accidente rutiere grave a scăzut cu aproape 10 procente în 2019, faţă de 2018, dar a crescut numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere cu aproape 30 la sută.

Principalele cauze ale accidentelor grave

Neadaptarea vitezei reprezintă principal cauză de producere a accidentelor rutiere grave, așa după cum arată statisticile Poliției județene. Astfel, din cauza vitezei neadaptate s-au petrecut, anul trecut, 41 accidente rutiere, soldate cu 13 morţi și 50 răniţi grav, ceea ce reprezintă 22,90 la sută din numărul total al accidentelor. Alte 20 de accidente, soldate cu un mort şi 21 de răniţi grav, au avut drept cauză neacordarea priorităţii de trecere a vehiculelor, în timp ce indisciplina pietoni a dus la 19 accidente, soldate cu cinci morţi şi 14 răniţi grav.

După-amieze periculoase

„Evidenţiem faptul că, din totalul celor 544 accidente rutiere grave şi uşoare, într-un număr de 357 asemenea accidente au fost implicaţi conducători auto localnici, aspect ce determină intensificarea activităţilor preventive şi mediatizarea corespunzătoare a acestora în vederea reducerii riscului rutier. Putem concluziona faptul că zilele de vineri și sâmbătă prezintă cel mai ridicat risc rutier din punct de vedere al numărului accidentelor rutiere, cât și a consecințelor umane, fapt ce ne determină să concentrăm resursele umane cu prioritate în această zi. Din punct de vedere al intervalului orar, observăm faptul că cele mai multe accidente s-au înregistrat în intervalul orar 14 – 22, interval în care se concentrează şi cele mai mari valori în rândul persoanelor decedate sau rănite“, se mai arată în raportul IPJ Sibiu.


Mihai COLIBABA

One Comment

  1. dolion says:

    Dar măsuri mai dure pentru cei vinovați, se pot lua? De exemplu, pentru alcool la volan, trebuie suspendat permisul pe viață… să vedem, mai duce vreunul paharul la gură înainte de a conduce? Dar atâta timp cât avem, printre „aleșii poporului” și în familiile lor, bețivi fruntași, nu se va vota așa ceva…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*