În această Săptămâna Luminată, ÎPS Laurențiu a mărturisit că postește și se roagă cu gândul la toți enoriașii Mitropoliei Ardealului și nu numai.
De asemenea, gândurile sale se îndreaptă către toți militarii aflați la post în teatrele de război, rugându-se pentru ca ei să vină cu bine acasă, pentru toți cei aflați în nevoie în spitale sau în necaz, rugându-se pentru sănătatea lor, către părinții aflați la muncă departe de copiii lor, lăsați în grija bunicilor, mulți dintre ei amărâți și bolnavi, cărora le dorește să ajungă cu bine acasă, și nu în ultimul rând, rugăciunile sale se îndreaptă către toți copiii, cărora le dorește o familie unită, alături de care să primească bucuria și lumina Învierii.
Redăm în continuare Pastorala ÎPS Laurențiu:
Lumina și Bucuria Învierii
An de an, Sărbătoarea Paștilor aduce lumină și bucurie sfântă în viaţa noastră. Pentru acest Praznic al Praznicelor ne-am pregătit sufletește de-a lungul Postului Mare, hrănindu-ne cu lumina rugăciunii, a nevoințelor și a Sfintelor Taine, pentru ca înveșmântați în „haina de nuntă”, să intrăm întru bucuria Domnului nostru. Învierea Domnului Hristos ne arată, tuturor, rostul dumnezeiesc al vieții noastre. Oricâte suferinţe am avea, oricâte încercări ar veni peste noi, oricât de mult am fi copleşiţi de necazuri, ziua de Paşti rămâne pentru noi lumină, speranţă şi mângâiere, dăruind un sens mântuitor tuturor încercărilor vieții noastre. Atmosfera aceasta plină de pace şi de fericire a acestei nopţi sfinte defineşte existenţa noastră de creştini. De Înviere, lumina pe care o purtăm în suflete şi bucuria strălucesc pe feţele noastre, iar mulțimea de făclii luminoase care înconjoară bisericile noastre umple lumea întreagă de bucurie şi de încredere în ajutorul Celui care a pătimit, a murit și a înviat pentru noi. Cu smerenie și cu credință venim, asemenea femeilor mironosițe la mormânt, ca să primim în inimile și în viețile noastre darul Luminii cerești, pe Iisus Hristos cel răstignit și înviat, și astfel, prin iubirea Lui mântuitoare să ne putem ierta unii pe alții, să refacem comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii noștri. Din Lumina Învierii se aprinde şi lumina sufletelor noastre. La Paști vedem cu ochii cei tainici ai inimii că Dumnezeu este Lumină, iar în această lumină tainică sunt cuprinse toate frumusețile darurilor cerești împărtășite nouă: bunătatea, iertarea, iubirea milostivă, părinteasca purtare de grijă. În Ziua Învierii cunoaștem că păcatul şi lucrările celui rău ne-au despărţit și ne-au înstrăinat de lumina cea neapropiată a vieții Preasfintei Treimi. În Ziua Învierii ne bucurăm cu adevărat că în acest întuneric al egoismului şi al morții în care zăceam cu toții a strălucit Lumina dumnezeiască prin Trupul răstignit şi înviat al Mântuitorului şi ne-a izbăvit pe noi de robia morţii şi a diavolului. Nu doar Pătimirile și moartea Lui pentru noi ne copleșesc, ci, mai ales, faptul că înviind El şi, înălţându-Se la cer de-a dreapta Tatălui, rămâne împreună cu noi, în Taina Bisericii, până la sfârșitul veacurilor, prin Sfântul Duh Care vine la noi ca Lumină plină de viaţă cerească, ca să ne ridice și pe noi la viața Lui, în Împărăția Lui.
Lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ca dar al iubirii dumnezeiești mântuitoare pentru noi, constituie mereu șansa unui nou început, precum și singura noastră nădejde în vremurile tulburi pe care le trăim. Așa cum, în această noapte a nădejdii și a bucuriei, ne-am aprins făcliile unii de la alții, și lumina noastră a preschimbat noaptea în zi, tot astfel să ne deschidem inimile întreolaltă, să ne acordăm iertare și încredere, să refacem între noi comuniunea sufletească, întru care strălucește asemănarea noastră cu Dumnezeu. Să nu ne mai lăsăm cuprinși de judecăți și vorbe deșarte, de invidii, de dușmănii și de alte răutăți, care sapă prăpăstii adânci în inimile noastre, dar și între noi, despărțindu-ne pe unii de alții.
Lumina harului mântuitor, care se revarsă de Înviere peste întreaga făptură din izvorul iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu față de noi, să cuprindă sufletele noastre, să le înnoiască; să vindece în adâncurile noastre rănile păcatelor, indiferența și uitarea, să ne ridice viețile spre Domnul cel înviat. Lumina Lui să devină măsura gândurilor, a cuvintelor și a faptelor noastre. Astfel, luminați de harul învierii vom înțelege că viața noastră este darul lui Dumnezeu și o vom trăi ca o cale către Împărăția Lui cea veșnică. Viaţa noastră a creştinilor trebuie să fie o cale a luminii, o cale spre care priveşte pururea Faţa Domnului.
Să nu uităm să căutăm, prin iubire milostivă, „Fața lui Hristos cel Înviat” în cel de lângă noi. Căci fiecare semen este o icoană a lui Dumnezeu întoarsă spre noi, care ne cheamă la bunătate, la blândețe, la răbdare, la facere de bine. În bucuria noastră de acum, să nu uităm de cei aflați în suferințe, în necazuri, de cei îndoliați, de cei bolnavi din spitale sau de la casele lor, de cei singuri, de copiii orfani sau părăsiți, de cei săraci, dar și de toți cei care sunt împietriți de necredință. Tuturor acestora, harul învierii Domnului să le fie sprijin și întărire, vindecare și mângâiere, lumină și mântuire.
La mulți și binecuvântați ani tuturor!
Î.P.S. Dr. LAURENȚIU STREZA
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului