Mișcări mari de trupe la CSC Șelimbăr

CSC 1599 Șelimbăr trece prin serioase transformări, după un prim sezon bun în Liga 2. A pierdut o serie de jucători importanți, între care Gal, Mubele, Yameogo, Yazalde sau Toni Suciu, dar a și adus deja trei jucători de perspectivă. Reunirea lotului este programată pe 20 iunie.

foto arhivă: facebook/CSC Șelimbăr

Echipă valoroasă

Cu un lot tânăr, croit în jurul experimentaților Tătar, Curtean, Vișa și Vâtcă, gruparea pregătită de Eugen Beza a reușit să pună adversarii la respect în sezonul trecut, când a învins Universitatea Cluj și Concordia Chiajna sau a fost egala Stelei în Ghencea, pentru ca în faza a doua, în play-out, să încheie neînvinsă, cu victorie în fața Csikszereda Miercurea Ciuc – cea mai valoroasă echipă a grupei. Toate acestea în condițiile în care, la fel ca vecina FC Hermannstadt, a disputat toate meciurile în deplasare, stadionul din Șelimbăr fiind în construcție.

Au plecat 9 jucători

Mai mulți jucători au părăsit în intersezon gruparea din Șelimbăr, fiind la final de contract sau expirându-le perioada de împrumut. Rând pe rând, au fost anunțate plecările portarilor Rareș Gal, Alexandru Șerban și Cosmin Vâtcă, a lui Nicolas Antone, Bogdan Rotar, Toni Suciu, Yazalde Gomes, Firmin Mubele și Franck Yameogo. „CSC 1599 Șelimbăr a decis să nu mai prelungească înțelegerea cu Franck Yameogo! Îi mulțumim pentru perioada petrecută la echipa noastră lui Franck Yameogo, jucător care a reușit să înscrie un gol și să ofere trei pase decisive în triocul «călăreților roșii»!“, a anunțat luni gruparea din Șelimbăr.

Mesaje de despărțire

Mulțumim, Toni Suciu! A sosit momentul să-i mulțumim pentru prestațiile avute în tricoul CSC 1599 Șelimbăr și să-i urăm mult succes în carieră lui  Toni Suciu, omul care a marcat golul victoriei cu FC Brașov și care a atras atenția selecționerului U-20 în perioada petrecută alături de «călăreții roșii».“

Mulțumim, Nicolas Antone și mult succes în carieră! Mijlocașul sosit de la Kids Tâmpa a reușit să marcheze două goluri în tricoul echipei noastre și a strâns 878 de minute pentru CSC 1599 Șelimbăr!“

Mulțumim, Firmin Mubele! CSC 1599 Șelimbăr îi mulțumește lui Firmin Mubele pentru perioada petrecută alături de „călăreții roșii”. Atacantul congolez a reușit să înscrie de 3 ori pentru echipa noastră și a demonstrat că este unul dintre cei mai valoroși stranieri din Liga a II-a. Mulțumim, Firmin, mult succes!“

Portar și golgheteri

În paralel, conducerea clubului a început să anunțe continuarea colaborării ori transferul mai multor jucători. Primul nou venit este tânărul Simion Bumbar, care a încheiat sezonul în poarta Gazului Metan. În vârstă de doar 17 ani, acesta a strâns deja 7 prezențe în Liga I. A semnat pe 4 ani cu CSC Șelimbăr.

La Șelimbăr a ajuns și Stefan Visic, jucător sârb în vârstă de 24 de ani transferat de la Someșul Dej, unde a înscris de 20 de ori în 18 partide jucate. Tot de la Dej, dar de la echipa de liga secundă Unirea, vine mijlocașul lateral Mircea Manole. În vârstă de 23 de ani, acesta a fost golgeterul echipei, cu 7 reușite în 19 meciuri.

Curtean rămâne la Șelimbăr

Cea mai importantă mutare în intersezon, până acum, este însă prelungirea contractului lui Alexandru Curtean cu încă un sezon. „Mă bucur că voi continua la Șelimbăr, am ajuns la un acord cu clubul pentru a continua aici, ceea ce înseamnă că munca mea din sezonul precedent a fost apreciată. Sper ca în noul sezon să continuăm evoluțiile bune și să ne atingem din nou obiectivele, categoric ne dorim un sezon mai bun”, a declarat Alex Curtean.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*