Mircea Marian, solistul primului concert simfonic al lunii martie

Violoncelistul Mircea Marian este solistul concertului simfonic al Filarmonicii de Stat Sibiu de joi, 3 martie. 

Mircea Marian este licențiat în violoncel și absolvent al cursurilor de master ale Universității Naționale de Muzică din București la clasa prof. univ. dr. Marin Cazacu.
Doctor în muzică, acesta ocupă postul de lector universitar în cadrul Universității Naționale de Muzică din București la catedra de muzică de cameră, lector în cadrul Facultații de Muzică și Teatru din Timișoara – specialitatea violoncel, profesor de violoncel la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, este solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio Societății Române de Radiodifuziune, membru al ansamblului PlaCello, Duo Cello Jaya, Trio Larson, Violoncellissimo și Profil.
Câștigă numeroase premii precum: premiul I la concursul internațional Liezen-Austria, premiul I și premiul special al concursul internațional Eugen Coca – Chișinău, premiul I la concursul Victor Giuleanu – secția muzică de cameră, premiul II la concursul Drumul spre celebritate, marele premiu la concursul Paul Constantinescu și premiul I la concursul Mihail Jora.
Pe parcursul dezvoltării sale artistice a studiat și a susținut recitaluri alături de muzicieni de prestigiu precum: Marin Cazacu, Jan-Erik Gustaffson, Alexandra Guțu, Frans Helmerson, Diana Ketler, Aage Kvalbein, Fenyo Laszlo, Olsi Leka, Robin Pharo, Răzvan Popovici, Marcin Sieniawski, Răzvan Suma.
Mircea Marian a susținut concerte în calitate de solist alături de orchestrele: Filarmonica din Gera – Germania, Orchestra Națională Radio – București, Orchestra de Cameră Radio – București, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica Botoșani, Filarmonica de Stat Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, Orchestra de Cameră Focșani, Filarmonica de Stat Muntenia din Târgoviște, Orchestra Universitaria a U.N.M.B., Orchestra Universității din Graz-Austria și Filarmonica Oltenia din Craiova.
De asemenea, a realizat înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune, atât în calitate de solist, cât și alături de Duo Cello Jaya.
A participat la master class-uri și festivaluri precum: Festivalul ICon Arts, Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul Internațional Sergiu Celibidache, Festivalul SoNoRo, SoNoRo InterferențeNocturne Baroce, Festivalul Meridian, Festivalul IS Potsdamer InnenstadtSimn Festival, Festivalul Enescu și muzica lumii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*