Selecționerul României, Mircea Lucescu (80 de ani), se confruntă cu probleme severe de sănătate.
Selecționerul echipei naționale, Mircea Lucescu, se află internat la spital, anunță publicația GOLAZO. Antrenorul se confruntă cu probleme severe de sănătate pentru a treia oară în acest an.
Conform sursei, Lucescu e internat la Spitalul Universitar din București, iar starea lui, descrisă de medici, este „îngrijorătoare” și „gravă”. Nu este prima dată când selecționerul are probleme de sănătate în ultima lună.
Pe finalul anului trecut, după finalul preliminariilor, el a și evitat călătoria lungă până la Washington, unde a avut loc tragerea la sorți pentru grupele Mondialului, iar începutul anului 2026 l-a obligat din nou să ajungă la spital – temperatură de peste 39 de grade, care n-a cedat nici măcar cu antibiotice.
Potrivit celor de la ProSport, starea de sănătate a lui Lucescu este atât de gravă încât medicii au refuzat transportul său în afara țării, fiind considerat un real pericol pentru starea sa de sănătate.
Cu mai puțin de două luni înaintea barajului cu Turcia pentru Cupa Mondială, Federația a intrat în alertă, iar președintele Răzvan Burleanu se gândește deja la un posibil înlocuitor pentru meciul decisiv în vederea turneului final.
Prima reacție a lui Mircea Lucescu
În urma celor apărute în spațiul public, Mircea Lucescu a ținut să intervină. Selecționerul a recunoscut că urmează în aceste zile un moment, însă a dat asigurări că starea sa de sănătate este stabilă iar oamenii nu ar trebui să își facă griji în acest sens.
„Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare. Vă rog frumos să stați liniștiți, s-a exagerat foarte mult. Este pur și simplu un tratament pe care trebuie să îl urmez sub observație”, a transmis Lucescu, prin intermediul unui comunicat postat de Federația Română de Fotbal.











