Premierul Victor Ponta, candidat la preşedinţie din partea Alianţei PSD-PC-UNPR a făcut în ultimele zile o serie de declaraţii care trebuie să constituie un semnal de alarmă, pentru că devoalează riscul ca la Palatul Cotroceni să ajungă o persoană care nu va ţine cont de principiile democraţiei, o persoană pentru care legile şi Constituţia nu vor conta deloc.
Concret, afirmaţia „pe 18 noiembrie Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil” demonstrează:
– o ingerinţă fără precedent şi ne neacceptat în bunul mers al justiţiei;
– o încercare de a pune presiune pe judecătorii ÎCCJ;
– o necunoaştere a procedurilor judiciare (foarte grav pentru un fost magistrat – Victor Ponta a fost procuror) sau o tentativă de manipulare a opiniei publice (foarte grav pentru un premier care este totodată candidat la preşedinţei), ştiut fiind faptul că pe 18 noiembrie se poate lua fie decizia respingerii ca inadmisibil a recursului ANI, fie decizia de a se discuta cazul cu ascultarea părţilor, la termene ulterioare.
Declaraţii foarte recente de genul „l-am auzit pe Klaus Iohannis spunând că DNA îi va câştiga alegerile”, „ nimeni nu va bloca justiţia” sau „Legea graţierii şi amnistiei a fost ideea liberalilor” demonstrează că Victor Ponta, candidat al PSD-PC-UNPR la preşedinţie şi-a făcut o practică din a manipula şi a minţi opinia publică:
– niciodată Klaus Iohannis nu a făcut afirmaţia pe care i-a atribuit-o Victor Ponta, mărturie în acest sens stau înregistrările tuturor emisiunilor TV sau ale apariţiilor publice ale candidatului ACL;
– în două şedinte consecutive de plen din Cameră, deputaţii PSD, PC şi UNPR au provocat căderea cvorumului înaintea votării cererii DNA de aprobare a arestării preventive a unui deputat PC
– în trei şedinte consecutive a Comisiei juridice din Cameră, deputaţii PSD au amânat nejustificat dezbaterea cererii DNA de aprobare a arestării preventive a deputatului PSD, Ion Adam;
– de trei săptămâni în Comisia juridică de la Senat, PSD a blocat dezbaterea cererii DNA de începere a urmăririi penale pentru senatorul PSD Ecaterina Andronescu şi pentru senatorul UNPR, Şerban Mihăilescu;
– Legea graţierii şi amnistiei îi are drept autori pe deputatul PSD, Mădălin Voicu şi pe deputatul minorităţii rome, Nicolae Păun
Nu în ultimă instanţă, Victor Ponta declară pe toate canalele de comunicare, că „de când am terminat facultatea, nu am încălcat vreo lege sau Constituţia, am respectat întotdeauan şi respect legile şi Constituţia”. Cum se împacă această declaraţie cu faptul că începând cu anul 2010 şi până în luna septembrie 2014, Victor Ponta comite în stare continuă infracţiunea de fals în declaraţii, fiind sub incidenţa art. 292 Cod Penal (pentru perioada 2010-2013) şi a art. 326 Noul Cod Penal pentru anul 2014. Concret, Declaraţiile de avere depuse de deputatul Victor Ponta pe 23 martie 2010, 14 iunie 2010, 29 septembrie 2010, 9 martie 2011, 12 martie 2012, 7 iunie 2012, 19 noiembrie 2011, 17 decembrie 2012, 30 aprilie 2013, 12 aprilie 2014 şi cea din 17 septembrie 2014 depusă în calitate de candidat la preşedinţie sunt ilegale (fals în declaraţii) deoarece nu au fost trecute şi bunurile şi pasivele soţiei sale Daciana Octavia Sârbu. După cum se poate observa, de aproape 5 ani de zile ANI închide ochii la aceste infracţiuni şi păstrează o tăcere suspectă şi după ce presa a semnalat comiterea falsului în declaraţii.
Dacă acum, în calitate de candidat Victor Ponta are o asemenea conduită, se impune o întrebare: cum se va comporta în cazul în care va ajunge la Palatul Cotroceni? Există riscul ca România să aibă un preşedinte care va conduce ţara după modelul autocraţiilor asiatice şi/sau sud-americane.
Copreşedinte ACL Sibiu, deputat Mircea Cazan
29 octombrie 2014