Nu a fost deloc liniștită minivacanța de 1 mai pentru pompierii sibieni. Eu au intervenit la 144 de solicitări, au acordat asistență medicală pentru 124 de persoane, au salvat un câine căzut într-un șanț și un cal căzut într-un canal.
Foto: ISU Sibiu
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în weekend-ul ce a trecut, unui număr de 144 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. În această perioadă, 124 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD.
În acest intervel de timp pompierii sibieni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 4 incendii, dintre care un incendiu la o anexă gospodărească, două la tomberoane și un incendiu de vegetație.
Astfel, sâmbătă, 29 aprilie a.c. în jurul orei 15.00, pompieri sibieni au intervenit în localitatea Sebeșul de Jos pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (șură), cu două autospeciale de stingere, una de primă intervenție, o cisternă cu apă și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor incendiul se manifesta la acoperiș, acesta propagându-se și la o anexă învecinată. În urma incendiului a fost afectată în totalitate anexa de la care a izbucnit incendiul, iar anexa învecinată a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 2 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spații deschise lăsat nesupravegheat, în apropierea materialelor combustibile.
Tot sâmbătă, în jurul orei 18.00, pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere pe strada distribuției pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un tomberon. Incendiul a fost lichidat prompt. Cauza izbucnirii incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
În aceeași zi, în jurul orei 20.45, în localitatea Săliște pompierii s-au mobilizat cu o autospecială de stingere pentru lichidarea unui incendiu de vegetație. Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 500 mp.
Luni, în jurul orei 00.10, pe strada Rusciorului din municipiul Sibiu, a izbucnit un incendiu la 5 tomberoane. Intervenția promptă a pompierilor a limitat extinderea incendiului astfel încât un singur tomberon a fost afectat în totalitate, alte 4 fiind afectate parțial de flăcări.
De asemenea pompierii au salvat în acest sfârșit de săptămână un câine căzut într-un șanț de aproximativ 3 metri și un cal căzut într-un canal de aproximativ 2 metri. Ambele animale au fost scoase în siguranță.
”Inspectorii din cadrul Inspecției de Prevenire au efectuat controale inopinate la unități de cazare de pe Valea Avrigului. Au fost verificate un număr de 6 unități de cazare. S-au aplicat 2 avertismente și două amenzi în valoare totală de 5000 de lei”, explică Sg. maj. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.