Ministrul Sănătății promite un spital județean nou la Sibiu

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat astăzi, la Sibiu, că se va construi un nou spital judeţean în oraş, dar că ea personal a auzit din presă despre această investiţie, deşi anterior fostul premier Mihai Tudose şi liderul PSD, Liviu Dragnea, anunţaseră sprijin pentru proiect.

„Eu am auzit de spitalul din Sibiu din presă. Deci, la mine, la minister nu a ajuns nimic şi îi spuneam doamnei preşedinte (preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean – n.r.) că există nişte reguli”, a spus ministrul Sorina Pintea, întrebată de presă ce şanse sunt să se construiască un nou spital judeţean la Sibiu.

Despre fostul premier Mihai Tudose, cel care a promis primul că va sprijini construirea noului spital sibian, ministrul Sănătăţii a spus: „A vorbit şi atât. Adică nu a fost niciun document oficial, dar eu am venit să transmit că există voinţă politică, pentru a se face un spital la Sibiu. Este necesar, văzând şi la faţa locului. Deci, promisiunile au fost făcute de un premier al Partidului Social Democrat şi de preşedinte. Promisiunile se ţin, de aceea am şi venit aici”, a precizat Sorina Pintea.

Sorina Pintea a fost dusă să viziteze mai multe secţii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, chiar de conducerea acestuia şi a Consiliului Judeţean, administratorul spitalului. Când a intrat în clădirea în care se află secţii precum Oncologia, Medicală, Hematologia, Pintea a fost întâmpinată de câţiva muncitori care reparau în grabă tencuiala căzută, chiar în holul clădirii veche de peste o sută de ani.

Ministrul Sănătăţii a spus că există secţii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu care nu pot fi decât igienizate şi dotate cu aparatură medicală de urgenţă, până la Summit-ul european din mai 2019, însă reabilitarea lor va fi imposibilă până atunci. Sorina Pintea a menţionat că totuşi urgenţele medicale pot fi rezolvate, în mare parte, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. „Urgenţele medicale, marea majoritate, vor putea fi preluate aici. Cred că lucrurile pot fi rezolvate, nu aşa cum ne-am fi dorit să ne vadă europenii la un anumit standard, dar igienizare se poate face până în mai, iar dotare cu aparatura medicală strict necesară, se poate face”, a arătat ministrul Pintea, citată de Agerpres. Potrivit acesteia, Ministerul Sănătăţii a alocat deja 3 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură a spitalului sibian, urmând să mai fie date alte 2 milioane de lei, în acest sens, până la Summit. „În calitate de ministru, mă gândesc că acest summit este al României, nu al Sibiului, şi va trebui să ne prezentăm onorabil, deci pe lângă ajutorul pe care îl vom da Spitalului Judeţean, în afară de ce am dat până acum, aproape 3 milioane de lei, vom mai aloca bani pentru aparatură şi vom încerca împreună cu Consiliul Judeţean care este administratorul spitalului, să creăm şi condiţiile hoteliere (…) care să corespundă, pentru că în acest moment sunt secţii care, din punctul meu de vedere, nu corespund sub nicio formă”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Prezentă la Sibiu, Sorina Pintea a mai anunţat că vor fi achiziţionate 150 de ambulanţe noi până la finalul anului şi alte 500 până în martie 2019, din acestea, un număr de 55 urmând să fie repartizate unităţilor de ambulanţă din judeţul Sibiu, pentru că aici va avea loc Summit-ul UE. Ministrul Sănătăţii a spus că în urma unui control la Ambulanţa Sibiu, „sunt anumite aspecte pe care urmează să le clarificăm”, fără a detalia exact despre ce probleme este vorba.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*