Ministrul Fondurilor Europene: Performanța e la ea acasă în Sibiu

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, s-a aflat astăzi în Sibiu.

Acesta a discutat cu reprezentanți ai administrațiilor locale sau candidații PNL despre proiecte precum noul Spital Județean, Varianta Ocolitoare Sibiu Sud, Centura Mediaș, Campusul Școlar Vest Sibiu-Cristian și Zona Metropolitană Sibiu.

„Guvernul Orban are cea mai mare rată de absorbție a fondurilor europene și sprijină administrația locală sibiană. Dovada o reprezintă faptul că finanțările pe care le-am deschis sunt accesibile oricui. Trebuie doar știința și capacitatea de a face proiecte. Aici, aleșii liberali se diferențiază clar”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.
Prezența ministrului Fondurilor Europene vine la aproximativ o lună de la ultima vizită în Sibiu.

„Performanța e la ea acasă în Sibiu, un județ model în absorbția de fonduri europene, în preocuparea pentru viitor și pentru dezvoltare. Prin acestea, echipa formată din Raluca Turcan, Daniela Cîmpean și Adrian Bibu este una de referință la nivel național”, a apreciat acesta.
Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a mulțumit colegilor pentru colaborarea și susținerea acestora în derularea proiectelor necesare județului Sibiu și dorite de locuitorii săi, precum noul Spital Județean și Varianta Ocolitoare Sibiu-Sud.

„Doamna vicepremier și ministrul Fondurilor Europene au avut întotdeauna ușa deschisă pentru proiectele Sibiului, astfel încât peste 600 milioane de euro vor intra în economia județului în perioada următoare – fapt ce va aduce noi locuri de muncă, dezvoltare și creștere a calității vieții”, a declarat Cîmpean.

La final de campanie, candidatul PNL la Primăria Sibiu, Adrian Bibu, le mulțumește atât colegilor pentru susținere, cât și sibienilor pentru deschidere și implicare: ”Am obținut în această campanie foarte multe idei de la sibieni, idei pe care le-am introdus în platforma mea. Am sesizat că lipsesc foarte multe lucruri în Sibiu, lucruri care, în alte locuri, s-au făcut prin fonduri europene. Îmi doresc ca oricine va câștiga Primăria Sibiu, să țină cont de acest parteneriat, de deschiderea Guvernului și să atragă fonduri europene. Doar așa putem menține Sibiul competitiv.”


„Această echipă propusă pentru președinția Consiliului Județean Sibiu, dna. Daniela Cîmpean, și candidatul pentru Primăria Municipiului Sibiu, dl. Adrian Bibu, nu trebuie a fi ratată – sunt oameni harnici, oameni gospodari, oameni devotați care vor să facă bine pentru semenii lor”, a adăugat Marcel Boloș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*