Școlile ar trebui redeschise pe data de 1 ianuarie, însă acest lucru nu este sigur din cauza situației epidemiologice. Ministrul Educației a spus că învățământul primar și grădinițele sunt prioritizate.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că trebuie să se consulte cu specialiști în epidemiologie pentru ca a vedea dacă școlile se redeschid la data de 11 ianuarie. De asemenea, ministrul a mai spus că s-au prioritizat grădinițele și învățământul primar.
„În Educație pot spune că avem o serie de urgențe. Urgențe care țin în primul rând de modul în care vom reuși să deschidem școlile cât mai repede posibil din perspectiva epidemiologică, începând fie și gradual cu grădinițele și învățământul primar, continuând cu învățământul gimnazial, liceal și universitar. Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru.
Trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Să vedem cum procedează și alte state, trebuie să ne consultăm cu cei care au competență să se pronunțe asupra perspectivei epidemiologice și toate acestea din dorința de a redeschide cât mai curând școlile. Știm, ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru adevarul.ro.
Sorin Cîmpeanu a specificat faptul că sistemul de educație este cel mai mare sistem public, iar în această perioadă, alături de sistemul de sănătate au plătit cele mai mari costuri.
„Sistemul de educație cuprinde peste 3 milioane de elevi, peste 500 de mii de studenți, sute de mii de cadre didactice și personal didactic auxiliar, fiecare dintre noi avem copii care sunt elevi sau studenți, fiecare dintre noi avem legătură cu sistemul de educație. Este cel mai mare sistem public din orice țară. Este sistemul, care alături de sistemul de sănătate, a plătit cele mai mari costuri în această perioadă, cu totul specifică, a pandemiei”, a mai spus Cîmpeanu.
Cu „mandatul pe masă” la stabilirea bugetului pentru Educație
Noul ministru a mai spus că acum se va discuta viitorul buget al Educației ți că el sta cu „mandatul pe masă”, lăsând de înțeles că va demisiona dacă nu există fonduri necesare pentru îndeplinirea promisiunilor din programul de guvernare.
„O altă urgență este construcția bugetului, pentru că așa cum am declarat ieri, declar și astăzi și voi declara în fiecare zi, perioada mea ca ministru al Educației va fi cu mandatul pe masă. În fiecare zi. Pentru educație trebuie resurse. Îți trebuie resurse financiare cu care să poți să atragi și să motivezi resursa umană. Educație fără profesori nu se poate face, trebuie să înțelegem asta.
Îți trebuie resurse pentru infrastructură și pentru acces la internet, pentru a diminua gradul de inechitate existent în sistemul de educație romanesc. Pentru toate aceste lucruri îți trebuie resurse financiare.
Vedeți că despre resurse financiare se discută încă de pe acum, construim bugetul. Chiar dacă este mai târziu, din cauza alegerilor parlamentare nu s-a putut începe mai devreme, dar acum alegerile parlamentare au fost, guvern avem, e cazul să ne concentrăm ca prioritate pe când se deschid școlile și ce buget va avea Educația. Astea sunt urgențele.
Peste urgențe trebuie să răspundem unor probleme precum concursuri naționale, precum noul curriculum la liceu, constat că nu avem planurile cadru pentru liceu aprobate în momentul în care vorbim. Nu este vina cuiva, trebuie să înțelegem lucrurile așa cum au fost”, a mai spus Cîmpeanu.
Vacanța de iarnă se încheie pe data de 10 ianuarie 2021, iar de pe 11 ianuarie elevii vor începe școala, pentru încă trei săptămâni până la încheierea semestrului I. După care îi mai așteaptă o vacanță care începe pe 30 ianuarie și se termină pe 7 februarie.