După ce ministrul educației a susținut că ”a fost o scăpare” faptul că nu a trecut Geografia în materiile pentru Bacalaureat, în ”viziunea Andronescu”, Ministerul Educației revine o serie de precizări.
Instituția încearcă să explice rolul probei de creativitate, pe care o definește acum drept ”probă de maturitate”. Aceasta ar fi, potrivit explicațiilor suplimentare date de ministru și minister, o probă transdisciplinară (din mai multe discipline).
De remarcat că proba aceasta numită ”de creativitate” a generat o întreagă serie de glume din partea profesorilor, parte dintre ele regăsindu-se inclusiv în comunicatul oficial de ieri al Societății Române de Geografie. Președintele forului a scris, “în numele întregii comunități geografice din România”, că nu înțelege cum ar putea Geografia să intre la un examen de creativitate „Știința Geografiei – parte din Științele Pământului – se bazează pe conținuturi obiective și riguroase, incompatibile cu o evaluare subiectivă, tip „creativitate…”. Altfel, proba respectivă s-ar numi „Elevii au talent” – spun geografii.
”Educația ne unește este un document de viziune care avansează un set de propuneri privind modul în care putem face două lucruri în viitor. Primul: să asigurăm un curriculum diferențiat, în așa fel încât să putem vorbi de personalizarea educației pe clasă și pe elev, potrivit potențialului intelectual pe care elevul îl are, potrivit talentului specific fiecărui copil. În al doilea rând: încercăm să flexibilizăm sistemul de învățământ și rutele profesionale, prin abordarea unui curriculum foarte flexibil. L-am prezentat public și îl supunem dezbaterii publice și preluăm toate amendamentele argumentate. Decizia finală asupra disciplinelor care vor fi incluse ca probe separate și opționale la examenul de Bacalaureat se va lua în urma consultărilor publice, la care vor participa toți actorii implicați în Educație, ministerul vizând, cu prioritate, interesul elevului. În mod categoric, disciplina Geografie este foarte utilă și va rămâne în mod sigur în aria științelor socio-umane”, a transmis MEN, potrivit edupedu.ro.
Ministerul Educației Naționale a arătat într-un comunicat că proba de creativitate este, de fapt, o probă de maturitate: ”În scenariul propus, este specificat faptul că în cadrul examenului de Bacalaureat se va susține și o probă de maturitate care evaluează capacitatea absolventului de a folosi, în mod practic, competențele dobândite pe parcursul întregului parcurs școlar obligatoriu, creativitatea, cunoștințele, abilitățile, aptitudinile și atitudinile absolventului”.