Ministerul Turismului va promova Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană

Ministerul Turismului va elabora un plan de promovare turistică a Sibiului Regiune Gastronomică Europeană în 2019, a anunţat ministrul Bogdan Trif.

„Ministerul Turismului i-a trimis doamnei Daniela Cîmpean, preşedinte Consiliului Judeţean Sibiu, o invitaţie de participare în cadrul grupului de lucru ce se va organiza săptămâna viitoare la sediului instituţiei centrale cu scopul elaborării în comun a planului de promovare turistică în contextul proiectului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană”, a arătat Trif într-un comunicat.

Bogdan Trif

Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 a fost lansat în 21 noiembrie, la Clubul Diplomatic din Bucureşti, în prezenţa a 400 de invitaţi, printre care s-a numărat şi preşedintele României, Klaus Iohannis.

„Sibiu Regiune Gastronomică – un eveniment pe gustul meu. Vă felicit pe toţi cei care v-aţi implicat şi aţi crezut că Sibiul are potenţialul pentru mai mult. Apreciez foarte mult că aţi reuşit ca dintr-un proiect incipient în 2014 să aduceţi laolaltă foarte mulţi actori locali şi să promovaţi regiunea Sibiului. Această abordare regională este una autentic europeană şi din acest punct de vedere sunt convins că va fi un mare succes. Dar şi dintr-un alt motiv: mâncarea din Sibiu şi din Mărginime realmente este cea mai bună”, a declarat la lansarea programului, preşedintele Klaus Iohannis.

Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană este realizat de un consorţiu din care fac parte Consiliul Judeţean, primăriile celor două municipii, Sibiu şi Mediaş, Universitatea „Lucian Blaga”, Asociaţia Judeţeană de Turism şi Camera de Comerţ locală.

Consorţiul care şi-a asumat acest program gastronomic european la Sibiu a creat un site şi o pagină de Facebook ale proiectului şi un suvenir sub forma unei monede intitulată SibCoin.

Localnicii şi turiştii care sunt interesaţi să cunoască programul evenimentelor care vor avea loc în 2019 în cadrul „Sibiu Regiune Gastronomică Europeană” nu pot afla deocamdată nimic dacă accesează site-ul oficial al proiectului, www.sibiugastronomia.ro. Pe acest site sunt afişate doar evenimentele trecute, nu şi cele viitoare. De asemenea dacă un turist este interesat să afle o reţetă locală, specifică Sibiului, nu poate să o găsească, dar ar putea să propună una, întrucât pe site-ul www.sibiugastronomia.ro nu există exemplificat nici măcar un produs sibian, în secţiunea numită „Produse de la noi”. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*