Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, azi, că termenul de 1 aprilie 2018 la care trebuia făcută recalcularea preţurilor la medicamente va fi amânat pentru 1 septembrie 2018. Ea a adăugat că preţurile la unele medicamente s-ar putea mări, dar creşterea nu va fi semnificativă.
„Până la 1 aprilie, Ministerul Sănătăţii are sarcină să facă corecţia preţurilor. Conform unui ordin din 2015, această corecţie nu s-a efectuat din 2015, dar vom proroga acest termen până la 1 septembrie, pentru a putea calcula cu acurateţe aceste influenţe. Sunt corecţiile stabilite prin lege, este cursul valutar, sunt mai multe, dar la unele medicamente preţurile pot să crească, dar la multe preţurile vor scădea. La unele pot să crească, la altele pot să scadă. Din ceea ce am făcut noi preliminar şi la medicamentele la care există posibilitatea să crească, dar nu sunt creşteri semnificative. Până la urmă, dacă ai un partener negociezi, dar până negociezi respecţi termenii contractuali”, a declarat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.
Fostul ministrul al Sănătăţii, Florian Bodog, a amânat la rândul său recalcularea preţului medicamentelor. El a emis în acest sens un ordin de ministru, care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 1 ianuarie 2018 şi care amâna recalcularea preţurilor până la 1 aprilie.
La începutul anului, România trebuia să recalculeze preţurile medicamentelor prin raportare la coşul a 12 ţări din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, recalcularea nu s-a mai făcut din anul 2015.