Primarul ora;ului Avrig, Adrian David a primit, astăzi, vizita unei echipe mixte româno – americane, formată din specialiști în cooperare civil – militară. Vizita a avut caracter de informare și documentare, în vederea întăririi cooperării interinstituționale.
“Ne bucură interesul arătat față de orașul nostru de Ministerul Apărării Naționale, prin batalionul 1 CIMIC dar și de reprezentanții trupelor NATO, aflate în țara noastră. În cadrul întâlnirii de astăzi, am discutat cu militarii români și americani, aspecte de interes comun, privind promovarea tradițiilor și culturii locale în rândul militarilor străini aflați pe teritoriul țării noastre dar și posibilitatea unor viitoare activități de cooperare. Am avut foarte puțin timp la dispoziție dar am reușit să le prezentăm măcar câteva puncte de interes din zona noastră. La final, ne-au asigurat că vor reveni la Avrig în vacanță, împreună cu familiile și prietenii“, spune primarul Adrian David.
În cursul dimineții, militarii au vizitat Palatul Brukenthal, Ferma Brândușa, Brambura Park și Fabrica de Bere Augusta.
“Am fost impresionați de ceea ce am găsit la Avrig, în special de peisajele de pe Valea Avrigului și de primirea călduroasă. Deoarece timpul a fost foarte scurt, ne propunem să revenim în zonă. Credem că Avrigul este o destinație de vacanță diversă și foarte atractivă și vom recomanda aceste locuri și colegilor noștri”, a precizat și căpitanul Andrei Călin, responsabilul de activitate din partea Batalionului 1 CIMIC.
Batalionul 1 CIMIC (Civil – Military Cooperation) este o unitate militară unică în Armata României, care creează cadrul de colaborare dintre mediul civil și cel militar.