Milioane pentru Mediu

5,8 milioane de euro este valoarea unui proiect de care ar putea beneficia Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu. Acesta se află în faza de evaluare la Bruxelles şi, potrivit directorului Bogdan Trif, are mari şanse de reuşită.

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Sibiu a depus spre finanţare un proiect cu tema „Adaptarea la schimbări climatice – calea verde spre dezvoltare durabilă“, în valoare de 5,8 milioane de euro. Durata proiectului este de trei ani, iar instituţia sibiană este principalul beneficiar. Scopul principal constă în reducerea vulnerabilității umane și a ecosistemului la schimbări climatice și urmărește elaborarea unui set de bune practici privind adaptarea la schimbări climatice. „În prezent, proiectul a parcurs toate etapele şi se află în stadiul de evaluare la Bruxelles. Din toate semnalele pe care le-am primit, avem şanse mari de reuşită“, a apreciat Trif.

 

Proiecte-pilot

Proiectul va sprijini autoritățile publice din trei judeţe din Regiunea 7 Centru, respectiv Sibiu, Mureş şi Braşov, să elaboreze strategiile și planurile de măsuri privind adaptarea la schimbări climatic. De asemenea, va oferi soluții de adaptare la schimbări climatice pentru sectoarele energie, transport și construcții prin implementarea unor proiecte-pilot în municipiul Sibiu.

În Sibiu

Proiectul-pilot din sectorul transporturi va consta în montarea în subteran a 10.000 de metri de cabluri de electricitate și comunicație pe arterele principale ale orașului și plantarea copacilor în stațiile de autobuz. Totodată, sediul APM Sibiu va fi adaptat la efectele schimbărilor climatice prin promovarea materialelor de construcţie adecvate, instalarea de sisteme de energie alternativă, oferind astfel un model de bună practică pentru clădirile guvernamentale. Proiectul va mai cuprinde studii de trafic şi meteorologice, hărţi tematice, campanii de informare şi conştientizare şi cursuri de instruire pentru reprezentanții autorităților și instituțiilor publice, Universității „Lucian Blaga“, a ONG-urilor de mediu, agenților economici și ai mass-mediei.

Proiecte de mediu şi sociale

Un alt proiect de amploare vizează „Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu-Târnava Mare-Olt“. Finanţat prin POS Mediu Axa 4, proiectul are un buget de 3,6 milioane de euro şi îşi propune să instruiască şi să consilieze instituţiile în vederea gestionării reţelelor de arii protejate, precum şi elaborarea de planuri şi strategii pentru ariile protejate. 2,7 milioane de euro este valoarea proiectului finanţat prin Programul de Cooperare Transnaţională pentru sud-estul Europei „Managementul integrat al diversităţii biologice şi a peisajului pentru dezvoltare durabilă în Carpaţi“. Acesta îşi propune să iniţieze o serie de parteneriate între autorităţile publice, instituţiile de mediu şi ONG-uri, precum şi să identifice oportunităţi de investiţii. APM Sibiu s-a implicat şi în proiecte sociale şi de formare a resurselor umane.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura