„Trei sectoare ne-au semnalat deja efecte majore asupra activității desfășurate pe teritoriul țării noastre, în contextul crizei din Ucraina dar și imediat după ce Uniunea Europeană a anunțat sancțiunile împotriva Federației Ruse. Industria auto, producția de mobilă sau cea metalurgică au probleme în a-și asigura fluxul de materii prime, ceea ce pune în pericol activitatea acestor companii”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat PSD în Ministerul Economiei.
Mihai Macaveiu: „În acest context, la sediul Ministerului a avut loc, joi după-amiază, o ședință convocată de urgență la au participat participă conducerea instituției și reprezentanții sectoarelor industriale cu aport important la PIB-ul țării noastre.
Cred, așadar, că este nevoie de măsuri concrete care trebuie să fie luate rapid pentru a evita ca aceste companii să fie afectate de criza din Ucraina. Mai mult, trebuie să ne asigurăm că fluxurile de materii prime sunt în continuare unele funcționale, chiar dacă este extrem de dificil ca acest lucru să fie menținut la parametri normali în contextul actual.
Astfel de întâlniri vor continua în perioada următoare, având în vedere că trebuie să fie identificate toate sectoarele afectate de această criză și găsite, în același timp, soluții punctuale pentru toate problemele”.