Guvernul a adoptat ieri o Ordonanță de urgență prin care companiile rusești din România își vor putea continua activitatea dacă vor intra sub stricta supraveghere a statului.
Astfel, Ordonanța de modificare a OUG nr. 202/2008 prevede ca, prin instituirea unui set eficient de garanții, firmele pot desfășura activitatea în continuare fără a avea un impact din cauza sancțiunilor internaționale impuse.
“Companiile din țara noastră care au fost vizate de sancțiunile luate la nivel european au mii de angajați, iar aceștia se află în dificultate din cauza acestor măsuri restrictive impuse. Trebuie să ne asigurăm că riscul pierderii locurilor de muncă este diminuat iar companiile pot plăti în continuare angajații. Sunt peste 22.000 de mii de angajați în industria metalurgică iar aceștia așteptau de la noi măsuri concrete în contextul conflictului din Ucraina și sancțiunilor impuse societăților comerciale cu capital rusesc”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei.
Conform modificării legislative, companiile pot trimite solicitări pentru reluarea activității sub supraveghere către Ministerul Economiei, iar dacă cererea este aprobată, prin ordin al ministrului, se desemnează un reprezentant al ministerului care să fie în calitate de supraveghetor permanent.
„Prin această măsură ne asigurăm că identificăm rapid nerespectarea sancțiunilor și vom putea monitoriza atent activitatea operatorilor economici. De altfel, Ordonanța adoptată în ședința de Guvern prevede și cazul revenirii la regimul sancțiunilor dacă resursele economice ale companiei sunt utilizate încălcând sancțiunile internaționale”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș.
Dacă societatea comercială nu îndeplinește condițiile pentru instituirea supravegherii, Ministerul Economiei comunică acest lucru în termen de 5 zile lucrătoare autorității competente care a primit inițial cererea din partea firmei.