Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei: 200.000 de euro pentru companiile care dezvoltă proiecte pentru economia circulară (CP)

Guvernul a aprobat, ieri, Mecanismul de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de Tranziție către Economia Circulară pentru industria prelucrătoare.

Proiectul inițiat de Ministerul Economiei vizează dezvoltarea de noi sectoare industriale, dar, în același timp, urmărește și revalorificarea resurselor deja existente pe teritoriul național.

“Concret, vorbim despre un sprijin financiar între 15.000 și 200.000 de euro acordat de către stat firmelor care promovează proiecte care reduc volumul deșeurilor și care creează astfel materie primă necesară pentru următorul lanț de producție”, a subliniat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș.

Tranziția către economia circulară este unul dintre obiectivele pe care România și l-a asumat ca stat membru al Uniunii Europene, iar acest Mecanism sprijină companiile care vor să realizeze această tranziție.

“Venim, astfel, în sprijinul celor care vor să valorifice cât mai mult din materiile folosite și care vor să își eficientizeze lanțul de producție. Mecanismul aprobat astăzi de Executiv este un semnal clar către economia românească privind tranziția către producții sustenabile. Nu avem doar un îndrumar, ci venim și cu finanțare pentru susținerea acestor proiecte”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș.

Mecanismul prevede ca suma maximă acordată unui beneficiar de la bugetul de stat pentru un interval de până la 16 luni să fie egală cu echivalentul  în lei a 200.000 euro, cu plata eşalonată, pe bază de documente justificative, suma minimă fiind egală cu echivalentul în lei a 15.000 euro. Proiectele acceptate vor fi finanțate în limita fondurilor aprobate pentru Program, cuprinse în bugetele anuale ale Ministerului Economiei. Cheltuielile vor fi suportate în procent de 85% de la bugetul de stat, restul de 15% din surse proprii ale beneficiarilor.

Conform criteriilor stabilite de actul normativ, vor primi finanțare companiile care desfășoară activități de transfer tehnologic pentru consolidarea economiei circulare; cele care dezvoltă activități de cercetare-inovare, proiectare ecologică a produselor și serviciilor care să promoveze principiile economiei circulare. De asemenea, societățile comerciale care vor înființa și/sau dota și opera centre de reparații și recondiționare a bunurilor.

În perioada următoare Ministerul Economiei va lansa Ghidul solicitantului, care va stabili modul de derulare a programului de finanțare și pașii pe care companiile trebuie să îi parcurgă pentru accesarea acestor fonduri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*