Micuții de la Grădinița Maria Clara au învățat regulile siguranței rutiere alături de polițiștii sibieni

„Siguranța se învață de mic!” – acesta a fost mesajul transmis săptămâna trecută de polițiștii sibieni din cadrul Biroului Rutier, care au desfășurat o activitate educativ-preventivă la Grădinița Maria Clara din municipiul Sibiu.

Foto: IPJ Sibiu

Cei 39 de preșcolari au participat cu entuziasm la o lecție interactivă despre regulile de circulație, învățând prin joc și exemple practice cum pot fi în siguranță pe drumurile publice.

Copiii au descoperit semnificația culorilor semaforului, modul corect de traversare a străzii, importanța purtării centurii de siguranță și rolul căștii de protecție atunci când se deplasează cu bicicleta.

Foto: IPJ Sibiu

La final, micuții au pus în aplicare cele învățate, exersând traversarea regulamentară a străzii chiar pe o trecere de pietoni din oraș, sub atenta supraveghere a polițiștilor și a cadrelor didactice.

Foto: IPJ Sibiu

Activitatea a fost presărată cu zâmbete, voie bună și lecții prețioase despre siguranță, demonstrând că educația rutieră începe de la cele mai fragede vârste.

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu continuă seria acțiunilor educative dedicate copiilor, cu scopul de a forma o generație responsabilă, atentă și conștientă de regulile siguranței rutiere.