Microregiunea Hârtibaciu, un brand de milioane

Microregiunea Hârtibaciu poate și trebuie să devină un brand european recunoscut, iar următoarele inițiative antreprenoriale se vor concentra pe dezvoltarea agriculturii și a turismului în zonă, precum și pe încurajarea societății civile să promoveze atuurile zonei.

Aceasta este concluzia reprezentanților Grupului de Acțiune Locală (GAL) Microregiunea Hârtibaciu (MH) și a beneficiarilor de finanțări nerambursabile. „Din cele aproape 2,5 milioane de euro pe care le-am avut la dispoziție în exercițiul financiar care se încheie acum, pentru proiecte au fost alocați 2.281.106 euro nerambursabili. Toți banii destinați proiectelor sunt contractați și proiectele sunt aproape finalizate. Am reușit să implementăm 100% strategia de dezvoltare locală 2007-2013. Urmează culegerea de informații pentru următoarea etapă, iar în perioada de monitorizare va trebui să avem grijă să realizăm ceea ce ne-am angajat să facem în cadrul proiectelor“, a precizat Elena Curcean, managerul Asociației GAL MH.

Optimism

Pentru următoarea etapă de finanțare, echipa GAL Microregiunea Hârtibaciu și-a propus să atragă 6 milioane de euro în Microregiunea Hârtibaciu. „Cu siguranță vor mai fi proiecte pentru dezvoltarea agriculturii și a turismului, însă dorim și dezvoltarea ONG-urilor, care vor aduce sprijinul necesar desfacerii a ceea ce se realizează în cadrul fermelor, și este nevoie să construim un brand al Văii Hârtibaciului, astfel încât ceea ce se produce să ajungă direct la beneficiari“, a opinat Curcean.

Mai mulți, mai puternici

Hârtibăcenii care și-au transformat gospodăriile de familie, meșteșugurile tradiționale sau pasiunile în afaceri de succes se gândesc deja la următorul pas. Toți beneficiarii finanțărilor sunt de părere că, în următoarea perioadă, trebuie să își dea mâna și să promoveze împreună produsele și serviciile pe care le oferă, în concordanță cu specificul agricol și potențialul natural și cultural al acestei zone. „Tot ce dezvoltăm pe Valea Hârtibaciului este atipic. Eu întâlnesc turiști care au ceva în comun: nevoia de (auto)cunoaștere prin prisma mediului înconjurător. Ei sunt interesați de natură, văd patrimoniul și ocupațiile noastre și se duc cu gândul în trecut, vor să descopere și să învețe ceea ce Occidentul a pierdut. Trebuie să ne ridicăm noi pe noi și comunitățile noastre, să căutăm în fiecare sat câte un om care mai știe să facă ceva. Este important să avem mai mulți întreprinzători în turism, mai ales că nu există concurență, natura noastră a rămas nealterată și așa ceva nu se mai găsește în toată Europa. Colaborările pot fi benefice, ca să putem propune pachete turistice“, este de părere Mihai Barbu, dezvoltatorul celui mai mare proiect privat din exercițiul financiar 2012-2015.

58 din 95

Aproape 2,3 milioane de euro reprezintă totalul finanțării europene nerambursabile pe care proiectele depuse în cadrul GAL Microregiunea Hârtibaciu au atras-o în perioada 2012-2015. În acest interval, au fost depuse 95 de proiecte, din care 58 au obținut finanțarea și se află în diferite stadii de implementare.

conferinta de presa 2

Teritoriul GAL MH include orașul Agnita și comunele Alțâna, Bârghiș, Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Iacobeni, Marpod, Merghindeal, Mihăileni, Nocrich, Roșia, Șeica Mare, Șelimbăr și Vurpăr.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*