În 27 – 29 noiembrie 2023 s-au desfășurat un număr de trei competiții de baschet în sala de sport a Școlii gimnaziale nr.25 din Sibiu.
Sursa foto: Prof. Mircea Galață
Întrecerile s-au desfășurat pentru elevii din ciclul gimnazial fete și băieți, iar pentru elevii din ciclul primar competiția s-a desfășurat pe echipe mixte.
Anul acesta a fost a fost a XXIV-a ediție a Cupei 1 Decembrie pentru ciclul gimnazial, iar pentru cei din ciclul primar a fost prima ediție.
Întrecerile au fost considerate și ca etape municipale în cadrul competiției naționale adresată elevilor din învățământul preuniversitar, ONSS. Ocupantele primelor două locuri din aceste întreceri vor participa la etapele județene ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, etape care se vor desfășura în luna ianuarie.
Sursa foto: Prof. Mircea Galață
La competiția băieților la startul întrecerii au fost prezente 10 (zece) echipe, iar în urma meciurilor disputate în sistem eliminatoriu ocupantele primelor trei locuri din clasament au fost:
- Colegul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu
- Șc. gimnazială „N.Iorga” Sibiu
- Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu
Sursa foto: Prof. Mircea Galață
Competița fetelor s-a desfășurat în sistem turneu la aceasta participând 4 (patru) echipe care la final au alcătuit următorul clasament:
- LiceulTeoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu
- Școala gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu
- Școala gimnazială „Radu Selejan” Sibiu.
Sursa foto: Prof. Mircea Galață
În cadrul întreceri rezervat elevilor din ciclul primar s-au prezentat 7 (șapte) echipe, care și-au disputat cu ardoare locurile din clasament, astfel la final ierarhia a fost următoarea:
- Școala gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu
- Școala gimnazială „Regina Maria” Sibiu
- Școala gimnazială nr.25 Sibiu și Școala gimnazială nr 13 Sibiu.
Sursa foto: Prof. Mircea Galață
„Au fost competiții organizate într-un climat de Fair play total, competiții care au scos în relief faptul că baschetul are priză a elevii noștri. Condițiile de desfășurare au fost impecabile grație catedrei de educație fizică și sport de la Școala gimnazială nr.25 Sibiu. Nivelul de pregătire al participanților a fost unul de nivel bun spre foarte bun, ceea ce denotă faptul că profesorii, colegii mei sunt dedicați și responabili în activitatea de educație fizică și sport pe care o desfășoară la clasă cu elevii. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu în colaborare cu unitățile școlare va organiza asemenea competiții la disciplinele cuprinse în calendarul competițional al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. În urma acestor competiții câștigătoarele etapelor județene vor reprezenta județul Sibiu la etapele de zonă și finale ale competiției amintite” a declarat pentru Mesagerul de Sibiu inspectorul școlar pentru disciplina educație fizică și sport, prof. Mircea Galață