Consiliul Județean Sibiu invită sibienii să marcheze ziua de 24 ianuarie printr-o drumeție de iarnă specială, organizată de Anii Drumeției, spre Tărâmul Stejarilor Seculari și Raiul Cailor.
„Traseul va purta participanții prin păduri și pe culmi domoale, unde vor putea admira unii dintre cei mai spectaculoși stejari seculari din județul Sibiu și se vor bucura de panorame impresionante asupra Munților Făgăraș și Podișului Transilvaniei, într-un decor hibernal de poveste” transmit reprezentanții Consiliului Județean Sibiu.
La final, Mica Unire va fi sărbătorită la Raiul Cailor, cu foc de tabără, ceaun fierbinte și băuturi calde, într-o atmosferă autentică, de comunitate și tradiție.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie 2026. Întâlnirea este programată la ora 09:30, în Sibiu, pe strada Ștefan cel Mare, zona Trei Stejari (lângă Profi), urmând deplasarea cu mașinile personale spre Cașolț.
Traseul este unul ușor, de aproximativ 10 kilometri, cu o diferență de nivel de circa 200 de metri. Drumeția va dura între 3 și 4 ore, iar experiența totală aproximativ 5–6 ore. Ghid montan: Nicoleta Ocneriu. Informații și înscrieri la telefon 0742 667 196.











