METEO. Vremea se răcește brusc: Cod galben de frig, polei, ninsori și vânt puternic

Toată țara este sub cod galben de frig, ninsori viscolite și polei.

Avertizări meteo de cod galben de frig intră în vigoare azi și anunță că vremea se răcește brusc și accentuat.

Va ninge la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș.

Vântul va avea intensificări în toată țara, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55…65 km/h și temporar peste 70…80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est și sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70…90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăși 100…120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

Vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopții și dimineții, iar vântul va mai avea intensificări.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*