Dumitru Pop Tincu, meșterul care se ocupa de confecționarea crucilor de la Cimitirul Vesel, a decedat în urma unor probleme de sănătate, scrie Monitorul de Cluj.
Meşterul Dumitru Pop Tincu, s-a stins din viaţă joi, la vârsta de 67 de ani, în urma unor probleme de sănătate. Acesta era cel care confecționa celebrele cruci și epitafuri de la Cimitirul Vesel din Săpânța.
„Azi ne-a părăsit, după o grea suferinţă, marele meşter Dumitru Pop Tincu din Săpânţa. Crucer, sculptor, pictor şi poet, Tezaur Uman Viu, Ambasador al Turismului Maramureşean, membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România, cel mai cunoscut şi mediatizat creator popular maramureşean, cu nenumărate apariţii media începând de la New York Times la BBC, cu expoziţii de la Tel Aviv la Varşovia, cu lucrări din Tokyo până la Paris. Albastrul de Săpânţa este, acum, mai întunecat, mai trist. Rămas bun, maestre!”, a scris Teofil Ivanciuc, susţinător al turismului rural din judeţul Maramureş, într-o postare pe pagina sa de socializare.
De asemenea, cercetătorul Corina Isabella Csiszar, de la Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş, a arătat că artistul a fost declarat Tezaur Uman Viu în anul 2021, deoarece era un veritabil purtător, creator şi păstrător de patrimoniu cultural imaterial.
„Cimitirul Vesel din Săpânţa, unul din locurile cele mai cunoscute în toată lumea care vorbesc despre tradiţia şi cultura românească, atrage an de an mii de turişti. Este singurul loc din lume în care moartea este luată în râs. Dumitru Pop Tincu a fost cel care a dus mai departe ceea ce a început acolo Stan Ioan Pătraş, iniţiatorul epitafurilor vesele de pe crucile din cimitir. Crucile din Cimitirul Vesel reprezintă valori care pot fi puse alături de oricare din marile creaţii şi capodopere, o mărturie a unui neam dăruit de Dumnezeu cu mult har, a unui neam cu adevărată vocaţie de creator”, a spus Corina Isabella Csiszar.
Artistul popular din Săpânţa a păstrat tradiţia mentorului său, Stan Ioan Pătraş, fondatorul cimitirului, sculptând crucile din lemn şi scriind epitafuri care sunt citite cu interes de majoritatea turiştilor care vizitează Cimitirul Vesel. Meșterul folosea același limbaj ca și Stan Pătraș, deși acesta nu se mai folosește în vorbirea uzuală.
Cimitirul Vesel din Săpânţa este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul Maramureş atât de români, dar şi de turiştii străini. Locației i-a fost dedicat şi un festival cultural numit „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.