Mesajul Universității Lucian Blaga la moartea decanului Facultății de Teologie, preot Daniel Buda

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a transmis un comunicat în care își exprimă regretul față de trecerea la cele veșnice a Preot Prof.Univ.Dr. Habil. Daniel Buda, Decanul Facultății de Teologie „Andrei Șaguna”

„Anunțăm cu tristețe, dar și cu nădejde în Înviere, că în data de 26 decembrie 2023 s-a stins din viață distinsul nostru coleg Preot Prof.Univ.Dr. Habil. Daniel Buda, Decanul Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din cadrul Universității noastre.

Născut la 7 iunie 1977 în Târgu Lăpuș (jud. Maramureș) avea să străbată o carieră remarcabilă. Între anii 1991-1995 este elev seminarist al Seminarului Teologic Ortodox din Baia Mare, iar în perioada 1996- 2000 este student al Facultății de Teologie „Andrei Șaugna” din Sibiu, urmând apoi și cursul de studii aprofundate în cadrul aceleiași instituții. În 2004 devine Doctor în teologie cu lucrarea „Hristologia antiohiană de la Sfântul Eustațiu al Antiohiei până la Nestorie”.

În facultatea care l-a format academic ajunge profesor universitar în anul 2021, după ce în 2015 devenise îndrumător de doctorat până la acea dată parcurgând, firesc, toate celelalte etape ale carierei academice (conferențiar/ 2014-2021, lector /2007-2014, preparator universitar 2003-2007).

Cercetător asociat la Universității din Pretoria (Africa de Sud) din 2013 și Senior Member der Graduirtenshule fur Gesisteswissenschaften din Gottingen din 2021 a îndeplinit o serie de funcții în cadrul Consiliului Mondial al Bisericii, Geneva: secretar executiv (2008-2013), Expert Membru al Secretariatului Permanent al Comisiei pentru Credință și Constituție (2014-2018) și Coordonator al Departamentului de Relații Externe (2016-2018) unde s-a impus ca un profesionist de marcă și un excelent organizator în domeniul diplomației ecumenice și nu numai. A urmat o serie de stagii de cercetare la Universitatea Ruprecht-Karl din Heidelberg (2001-2004, 2007-2008), Universitatea Humboldt din Berlin (2006, 2008), Norvegian School of Theology, Oslo (2006), Society for Intercultural Pastoral Care and Couselling, Bratislava (2008) și Union Theological Seminary, New York (2011, 2014 și 2017).

A făcut parte din organizații profesionale, academice și ecumenice interne și internaționale: Societatea Teologică Heidelberg, Societatea Nord-Americană de Patrologie, Asociația Internațională de Studii Patristice, Asociația Americană de Istorie Bisericească, Grupul patristic de lucru pentru Elveția, Senior Felow la Institutul Sophia din New York- Centru Internațional de Gândire și Cultură Ortodoxă, Academia Americană a Religiilor, Comitetul Executiv al Global Forum of Theological Educators, Societatea de Istorie Bisericească din Marea Britanie și Athens Institute for Education and Research.

De asememea, a fost membru în comitetele editoriale ale unor reviste și edituri academice din țară și din Elveția și Germania, care s-au constituit în spații de publicare și pentru colegii săi cadre didactice în cadrul Facultății de Teologie. Mai ales , în perioada decanatului său, a fost reviewer al unor revistă de marcă în domeniul teologiei (ISI) ca HTS (Theological Studies, Pretoria), Horizonts, Religons, Ecumenical Review, Internation Review of Mission, Church History (etc.).

Părintele Daniel Buda a publicat cinci volume academice personale și a editat în calitate de coordonator 21 de volume în română, engleză și germană la edituri din țară și de peste hotare. A publicat 51 de studii în reviste și 46 în volume, 165 de articole și rapoarte în publicații de specialitate și șapte  volume de traduceri. Temele abordate- istorie bisericească, actualitate ecumenică și istoriografie specifică cercetării istorice- au adus prestigiul profesional și academic care a fost confirmat prin alegerea sa ca Decan al Facultății de Teologie în 2020.

Hirotonit preot, distins cu o serie de ordine și medalii bisericești în ani 2020-2021 a îndeplinit și funcția de Paroh al Parohiei Turnișor IV. Căsătorit și binecuvântat cu 2 băieți Părintele Daniel Buda se înscrie în galeria academică de mare anvergură a școlii sibiene de Teologie.

Suntem alături de familia îndoliată, de colectivul Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu- cadre didactice și studenți- precum și de Mitropolia Ardealului care pierde, în persoana distinsului nostru coleg, o personalitate remarcabilă.

Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească în Pace!”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*