Mesajul Ralucăi Turcan, după ce a fost validată în noul Birou Executiv Național al PNL

Raluca Turcan a fost confirmată ca membru în noul Birou Executiv Național al PNL, în urma Congresului partidului. Ea este una dintre cele trei femei din cei 25 de membri ai structurii de conducere.

foto: Mesagerul de Sibiu

„Mulțumesc Congresului PNL pentru încrederea acordată și pentru validarea mea ca membru în noul Birou Executiv Național.

Am onoarea să fiu una dintre cele trei femei care fac parte din noul Birou Executiv Național, alături de alți 22 de colegi dedicați, iar regiunea Centru are o voce puternică prin cei patru președinți de organizații cu rezultate solide.

Alături de colegii mei, voi sprijini cu toată convingerea viziunea președintelui Ilie Bolojan și vom lucra strâns cu cei patru prim-vicepreședinți – Cătălin Predoiu, Adrian Veștea, Ciprian Ciucu și Nicoleta Pauliuc – pentru a reconstrui încrederea în interiorul partidului.

Provocările sunt uriașe, dar direcția este clară: o guvernare performantă, un PNL conectat la oameni, sprijinirea pe membri cu rezultate, care au știința și puterea de a lua decizii în interes public”, a transmis Raluca Turcan.
În cadrul Congresului PNL a avut loc validarea vicepreședinților regionali și a membrilor Biroului Executiv”,
Pentru regiunea Centru, Ion Dumitrel a fost ales vicepreședinte regional, iar Raluca Turcan devine membru.