Celebrăm România de astăzi, ca un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Sărbătorim România și ca membru și aliat de încredere al Uniunii Europene și al NATO. Acest statut în cadrul celor 2 organizații adaugă țării noastre deschiderea spre lume și prestanța unui stat respectat.
De Ziua României sărbătorim însă și ziua noastră, a fiecărui român, făcând bilanțul a ceea ce realizăm ca cetățeni, ca profesioniști, ca persoane cu simț al apartenenței la acest pământ și cu conștiința libertăților, dar și a obligațiilor pe care le avem față de această țară. De la faptul că ne facem datoria la locul de muncă și respectăm orașul în care trăim și până la faptul că ne exprimăm dreptul la vot și ne susținem țara, NOI, suntem sufletul și substanța României. Suntem suporterii acesteia, cu atâtea lucruri bune pe care le are și chiar și cu lucrurile care trebuie îmbunătățite. Mândria de a fi român trebuie să existe în noi pentru ca această țară să aibă puterea de a merge mai departe!