Dragi sibieni,
Suntem, astăzi, împreună în prima zi de carantină pentru Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie și Tălmaciu. Din păcate, cele mai afectate zone din România sunt cele din centrul și vestul țării, incidența cumulată fiind mai mare de 5 cazuri la mia de locuitori în județul nostru, în Cluj, Timiș, Alba, Sălaj, Bihor, Brașov, Arad sau Mureș. Aceste cifre sau altele asemănătoare nu ne împart în cei buni și cei răi sau în cei ce respectă si cei ce nu respectă regulile. Ele ne împart doar în cei loviți astăzi mai tare de virus și cei care, din fericire, sunt mai bine sau măcar cred și speră că așa sunt.
Știu și eu și știți și voi că această situație nu este consecința lipsei de respect pentru viață în județul Sibiu sau în restul Transilvaniei. Știm cu toții că în tot acest an și noi, dar și clujenii, timișorenii, brașovenii și alte milioane de români am fost, mai degrabă, exemple de spirit civic sau de colaborare în lupta cu pandemia. Am arătat, împreună, că ne pasă de viața noastră și de a celor din jur și am fost actori activi și pozitivi în zilele cenușii sau negre care au trecut. Tot ceea ce am reușit să facem până acum, am făcut împreună și a fost un efort exemplar care merită ținut minte.
Mă gândesc, aici, mai întâi, la toți cei care lucrează în spitalele de linia întâi, la femeile și bărbații care muncesc de luni de zile în sectoarele roșii, apărați de doar cei câțiva milimetri grosime ai costumelor de protecție; la cei care au pus profesia lor mai presus de confort, risc și, uneori, de viața privată, fiind zi și noapte în mijlocul luptei pentru viață. Au lucrat și lucrează în condiții de presiune pe care le poți cu adevărat imagina abia după ce ai petrecut măcar o oră în mijlocul acestor oameni și simți, concret, oboseala, teama, speranța sau dorința lor de a termina încă o zi cu bine. Pentru toți cei care nu au abandonat, care nu s-au speriat, care nu au dat bir cu fugiții, care au luptat și luptă cu virusul în spitale și în întreg sistemul medical din Sibiu și din România, mă înclin și cred că-și merită pe deplin calitatea de eroi ai acestui război cu virusul. Mulți sunt acum anonimi, însă când totul va reveni la normal, cred că merită să-i cunoaștem, să le strângem mâinile și, poate, să le spunem „Mulțumim!” încă o dată pentru viață!
Asemeni lor sunt mulți alți români care fac ca lumea noastră să nu se prăbușească cu totul, să nu se închidă așa cum ai închide lumina într-o noapte întunecoasă. Avem apă, electricitate, hrană, medicamente, transport și tot ceea ce face viața obișnuită posibilă în sate și orașe doar pentru că bărbați și femei, anonimi, înfruntă în fiecare zi riscul de îmbolnăvire, lucrând în sectoarele critice, a căror închidere ar produce probabil un efect negativ chiar mai mare decât cel pe care îl produce, deja, virusul. Pentru ei, respect si gratitudine!
Ca și voi, m-am săturat de pandemie, de mască, de restricții, de lipsa celor dragi pe care să-i poți vizita și pe care să-i strângi în brațe. Mi-e greu să mă gândesc că va mai dura, că vara fără câteva zile de liniște pe malul mării va fi urmată de o iarnă poate fără bucuria pârtiei de schi sau a sărbătoririi în Piața Mare a Revelionului. Dar rezist! Rezist tentației de a face ieșiri care nu sunt strict necesare, tentației de a-i atinge pe cei din jur, de a respira liber, fără mască, de a-i revedea față în față pe cei dragi care îmi lipsesc, de a merge la teatru sau la Filarmonică. Rezist, mai ales, tentației de a-mi revendica libertatea neîngrădită de a face lucruri normale pentru stilul de viață obișnuit înainte de pandemie. Și vă mulțumesc vouă, sibienilor care faceți la fel, care vă gândiți, ca și mine, că va trece și că trebuie să treacă cu bine! Pandemia nu se poate combate în spitale, o combatem fiecare dintre noi, în fiecare clipă, refuzând să fim parte a lanțului de contaminare. Fiecare viață contează și gândul meu în fiecare zi e că o facem pentru ca virusul să ia cât mai puțini dintre noi înainte de vreme. E un preț mare pe care îl plătim de atâta vreme, dar oare există ceva mai de preț decât o viață salvată?
Dând filmul înapoi, privind spre trecut, vedem că sunt, cu siguranță, lucruri mai mari sau mai mici care acum știm sau credem că puteau fi făcute altfel. Întotdeauna e așa: după ce partida de șah sau meciul de fotbal se termină, nu doar cei care privesc, ci și cei care au fost în tumultul jocului văd soluții mai bune. Și se gândesc, ne gândim „Cum ar fi fost dacă?”.
Toți cei care am fost implicați în serviciul public în aceste zile grele, indiferent de poziție sau domeniu, suntem și vom continua să fim responsabili, atât pentru ceea ce am făcut, cât și pentru ceea ce, eventual, nu am făcut. Cred că după ce totul va fi trecut, fiecare instituție și fiecare persoană va trebui să tragă o linie, să adune și să scadă și să vedem cu toții, transparent, rezultatul. Acum, însă, e nevoie de o mai mare mobilizare pentru a limita răspândirea virusului, pentru mai mult oxigen, pentru mai multe paturi disponibile în spitale, pentru mai multe teste efectuate, pentru mai multe ventilatoare sau medici în zonele critice, pentru mai multe minți raționale care gândesc constructiv, pentru mai multe vieți salvate. Avem nevoie de fiecare resursă, de fiecare om acolo unde e mai priceput și, mai ales, avem nevoie de mai multă încredere.
Al doilea val a adus un număr de îmbolnăviri pentru care niciun sistem medical din lume nu s-a dovedit pregătit. Șansa noastră e vaccinul, de care suntem din ce în ce mai aproape, dar, mai ales, grija continuă ca un număr cât mai mic de oameni să se contamineze și să ajungă în spitale. Rămânem în viață mai degrabă dacă nu contribuim la transmiterea virusului, decât dacă mai apar 10 noi paturi ATI sau ventilatoare sau crește cantitatea de oxigen disponibilă (chestiuni care oricum sunt în centrul atenției în fiecare spital din județ).
Cred în solidaritate, în rațiune și coeziune și cred că Sibiul, ca și multe alte locuri din țară, va arăta că, împreună, reușim!
Daniela Cîmpean
Președinta Consiliului Județean Sibiu
