„25 de ani de Unitate Germană. Data de 3 octombrie 2015 reprezintă pentru noi, germanii, un prilej de sărbătoare, dar şi un moment în care reflectăm, recunoscători, asupra trecutului.
Deja acum 40 de ani, la semnarea Actului final de la Helsinki, noi, germanii, alături de vecinii noştri, întrevedeam începutul unei noi ere în relaţiile europene. Cu toţii speram în stabilitate şi pace. Procesul detensionării relaţiilor dintre Est şi Vest avea să netezească calea depăşirii Războiului Rece. Suntem profund recunoscători pentru încrederea acordată la acea vreme Germaniei de către vecinii şi partenerii noştri. Doar graţie acestei încrederi şi a acordului de care am beneficiat din partea acestora, ţara noastră a reuşit să depăşească diviziunea, şi statele europene au reuşit să se dezvolte şi să se apropie între ele.
Le suntem recunoscători acelor oameni curajoşi din RDG şi din Europa de Est care, din dorinţa lor de libertate şi prin acţiunile lor dând dovadă de mare curaj civic, au determinat căderea zidurilor.
Spiritul şi avântul care în anul 1990 au înaripat unitatea germană, sunt în continuare valabile, nu doar pentru Germania, ci pentru întreaga lume: democraţia şi statul de drept oferă garanţia păcii şi stabilităţii. Reunificarea germană ne-a învăţat că guvernele depind de încrederea pe care le-o acordă cetăţenii. Cine respectă drepturile fundamentale, câştigă încrederea oamenilor şi se poate dezvolta armonios şi deplin, atât economic cât şi civic, poate întemeia şi prezerva relaţii bazate pe încredere cu vecinii şi partenerii săi.
Reunificarea germană de acum 25 de ani era asociată cu speranţa într-un viitor paşnic şi stabil. Situaţia la care asistăm astăzi constă, însă, în numeroase crize şi conflicte care, în termeni de intensitate şi complexitate, par, din perspectiva unei persoane din generaţia mea, fără precedent. Războiul, teroarea şi violenţa din Orientul Apropiat până în zona Sahel forţează mii de oameni să ia drumul pribegiei. În acelaşi timp, în Europa de Est se extinde cel mai grav conflict de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Dar furtunile de astăzi nu pot distruge tot ceea ce am clădit împreună ani de-a rândul: mai precis viziunea unei ordini paşnice în Europa şi în afara graniţelor sale, bazată pe dialog, încredere şi securitate. Aceasta va fi busola după care Germania se va ghida atunci când, în anul 2016, vom prelua preşedinţia organizaţiei pentru securitate şi cooperare în Europa.
Germaniei îi revine responsabilitatea de a contribui la crearea unei viitoare ordini internaţionale. În acest context, un lucru este limpede pentru noi, nu poate exista decât un singur cadru realist şi legitim pentru politica noastră: unitatea europeană. După două războaie mondiale şi după diviziunea Germaniei acesta este unicul răspuns convingător la modul în care este organizată politica în inima Europei.
Responsabilitatea Germaniei de astăzi – la distanţă de 25 de ani de la unitatea germană şi cea europeană – semnifică responsabilitate nu doar pentru propria ţară, ci, în acelaşi timp, şi pentru proiectul european comun, pentru pace şi consens în Europa.”