„Îi onorăm, astăzi, pe toți seniorii României. Suntem cu gândul, cu sufletul, dar și cu fapta, alături de ei. Persoanele vârstnice, a căror zi internațională o sărbătorim astăzi, sunt părinții și bunicii noștri, sunt cei care ne-au dat viață, ne-au ocrotit și ne-au dat aripi”, arată Bogdan Trif, președintele organizației județene a PSD Sibiu, într-un comunicat transmis cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.
Bogdan Trif: „Noi, social-democrații, am pus, întotdeauna, oamenii înainte de toate, iar bunăstarea seniorilor României a fost un țel major. Majorarea pensiilor și măsurile de protecție socială sunt parte obligatorie din legislația oricărei țări civilizate, care își prețuiește cetățenii. Nu vom renunța la ele, indiferent de deciziile aberante ale celor aflați, acum, la guvernare.
Seniorii României merită tot respectul nostru, iar acesta nu se măsoară în vorbe goale, ci în fapte!
Asigurându-vă de toată prețuirea mea, vă doresc, stimate doamne și stimați domni, multă sănătate și viață lungă, alături de cei dragi!”.