Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu, a transmis un mesaj emoționant pentru sibieni: „Libertatea se apără nu se negociază! România a ales democrația, stabilitatea și Europa. Nu ne-am câștigat locul prin noroc, ci prin viziune și efort”
Mesajul integral al Președintei Consiliului Județean Sibiu:
„Dragi sibieni,
Viitorul nostru depinde de alegerile pe care le facem. Istoria ne-a învăţat că națiunile care aleg democrația, respectul reciproc și cooperarea sunt cele care construiesc un viitor durabil. România, cu toate provocările și încercările prin care a trecut, a reuşit să devină parte dintr-un proiect european care i-a oferit stabilitate, dezvoltare și drepturi fundamentale garantate pentru fiecare cetăţean.
Uniunea Europeană nu este perfectă, dar valorile pe care le promovează – libertatea, statul de drept și solidaritatea – au făcut din România o țară modernă. Am câştigat acces la educație de calitate, la un sistem de sănătate mai bine echipat, la infrastructură care ne apropie unii de alţii şi, mai ales, la un viitor în care alegerile nu sunt dictate de teamă, ci de responsabilitate.
De-a lungul timpului, fiecare generație a fost pusă în fața unor decizii care i-au marcat destinul. Noi, românii, nu am făcut excepție. Am cunoscut atât luminile, cât şi umbrele istoriei. Am înteles, uneori cu un pret dureros, că stabilitatea şi libertatea nu sunt daruri, ci construcții fragile ce trebuie protejate prin alegeri corecte și asumate.
În acestă perioadă ne aflăm din nou la o răscruce. Tentația de a renunța la tot ce am clădit, de a ne îndoi de alianțele care ne-au protejat, de a asculta promisiuni înşelătoare ce oferă răspunsuri simple la probleme complexe este mai puternică decât oricând. Dar am mai fost aici. Am mai văzut unde duc izolarea, populismul și disprețul faţă de regulile care ţin o societate unită. Am văzut cum libertatea poate fi pierdută nu într-o clipă, ci pas cu pas, prin complicitatea tăcerii şi prin abandonarea principiilor care ne definesc.
Nu există progres acolo unde se seamănă frică. Nicio națiune care a înlocuit dialogul cu ura, respectul cu disprețul și libertatea cu obediența nu și-a păstrat demnitatea.
Avem în față o alegere profundă: să privim înainte, cu maturitate și încredere sau să ne lăsăm atrași de de mitul „omului providențial” care promite salvarea, dar subminează democraţia şi izolează România de partenerii săi.
Istoria nu-i iartă pe cei care merg înapoi. România trebuie să meargă înainte.
Cu sinceritate,
Daniela Cîmpean
Preşedinta Consiliului
Judeţean Sibiu”