La 25 octombrie 1944 trupele române, alături de forțele aliate, au eliberat orașul Carei, ultima fâșie de pământ românesc aflată sub ocupație străină.

Foto: Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”
Această zi marchează împlinirea unui ideal național și este celebrată, de atunci, ca Ziua Armatei României, una dintre cele mai importante sărbători dedicate eroismului și spiritului de jertfă al ostașilor români.
Semnificația acestei zile depășește însă actul istoric al eliberării. Ea întruchipează întreaga tradiție militară a poporului nostru, o sărbătoare a valorilor care definesc instituția militară: onoarea, disciplina, loialitatea și dragostea de țară. Este o zi a recunoștinței pentru cei care au luptat și s-au jertfit, dar și un prilej de mândrie pentru cei care, astăzi, continuă să slujească sub faldurile drapelului național.
„Cu acest prilej solemn, adresez tuturor militarilor din garnizoana Sibiu și familiilor acestora cele mai calde urări de sănătate, împliniri profesionale și personale, precum și mult succes în nobila lor misiune de a apăra cu demnitate și credință România”, transmite colonelul Dumitru Todosiuc.










