Mesaj public al Președintei Consiliului Județean către consilieri pe tema situației de la Filarmonica de Stat

Consilierii județeni ar trebui ca în ședința ordinară de săptămâna viitoare să dezbată proiectul de hotărâre privind reorganizarea Filarmonicii de Stat Sibiu.

Foto: Arhivă

În acest context, Daniela Cîmpean, a transmis astăzi un mesaj public către aleșii județeni.

„Dragi colegi consilieri,
După cum știți, termenul de 20 iunie a fost stabilit pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să se informeze temeinic cu privire la fundamentarea hotărârii privind reorganizarea Filarmonicii de Stat Sibiu.

Până în acest moment, o parte dintre grupurile politice au transmis că nu vor susține proiectul de hotărâre, iar altele nu au oferit niciun răspuns. Cu toate acestea, niciun grup nu a comunicat motivele refuzului și, mai important, nu a formulat o soluție economică alternativă care să asigure, în mod legal și sustenabil, plata salariilor și continuarea activității instituției până la sfârșitul anului.

Având în vedere această situație, vă solicit ca până la ședința ordinară din 26 iunie să prezentați în mod clar și responsabil propuneri concrete și soluții legale pentru a putea garanta funcționarea Filarmonicii.

Vă informez totodată că, pentru a evita blocajele administrative și financiare, voi convoca o ședință extraordinară în data de 30 iunie, în cadrul căreia vom adopta o hotărâre definitivă.

Traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere bugetar, iar cetățenii așteaptă de la fiecare dintre noi atitudine responsabilă, nu politizare. Este momentul ca fiecare consilier județean să se raporteze cu echilibru, corectitudine și bună-credință la această decizie esențială pentru comunitate.

De subliniat că acest mesaj nu se adresează consilierilor județeni care și-au exprimat susținerea pentru ultima variantă a proiectului de reorganizare.

Cu respect,
Daniela Cîmpean 
Președinta Consiliului Județean Sibiu” se arată în mesajul transmis de Daniela Cîmpean.